Actualitate

Învățământul dual va fi extins și în universități. Studenții de la anumite specialități vor putea activa în companii

post-img
Dan Perciun

Începând cu anul viitor de studii, învățământul dual va fi extins în universități. Aceasta va permite studenților din anul III sau IV, de la specialități precum marketing și logistică, pedagogie, inginerie sau IT, să îmbine studiile cu activitatea într-o companie/organizație. O decizie în acest sens a fost luată astăzi de către cabinetul de miniștri.

ZFR

„Un obiectiv important pentru Guvern și pentru Ministerul Educației și Cercetării este să asigurăm relevanța studiilor, inclusiv a studiilor universitare pentru piața muncii. Prin aprobarea regulamentului cu privire la organizarea și desfășurarea învățământului dual în învățământul superior, vom oferi studenților noștri posibilitatea să lucreze în companii și totodată să învețe, fiind salarizați. Totodată, timpul petrecut la locul de muncă va fi contabilizat din contul studiilor pe care le desfășoară”, a notat ministrul Dan Perciun în cadrul ședinței de Guvern. 

Obiectivul principal al acestei prevederi este să contribuie la o mai mare angajabilitate în câmpul muncii după încheierea studiilor universitare, la creșterea relevanței programelor de studii și racordarea acestora la piața muncii.

Această practică este implementată cu succes în învățământul vocațional tehnic din țară, unde peste 1600 de elevi lucrează și învață simultan. 

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter