Social

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, unul din absolvenții ASEM

post-img
Victor Parlicov

Ştim bine: acolo unde lipsește educaţia, lipsesc și celelalte, iar o instituţie de învăţământ superior are rolul de a modela caractere şi de a face din studenţi viitori profesionişti. Este şi cazul Academiei de Studii Economice din Moldova, care împlineşte 33 de ani de frumoasă activitate. Aici au studiat preşedintele ţării Maia Sandu, prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, dar şi actualul ministru al Energiei, domnul Victor Parlicov, cu care avem ocazia să discutăm în continuare.

ZFR

Victor Parlicov a absolvit Academia de Studii Economice în anul 2000, Facultatea de Relații Economice Internaționale. 

„Pentru mine, ASEM a fost o etapă care m-a format, iar pasiunea mea pentru construcția de instituții publice mi-a venit anume la ASEM”, spune Victor Parlicov. 

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter