Justiție

Instituția inspecţia procurorilor a devenit funcţională şi va relua examinarea plângerilor şi sesizărilor

video

După o pauză de 10 luni, INSTITUTIA inspecţia procurorilor a devenit funcţională şi va relua examinarea plângerilor şi sesizărilor. Reprezentanţii Consiliul Superior al Procurorilor au selectat astăzi încă un inspector, DAR volumul de muncă rămâne mare din cauza funcţiilor vacante. Sunt doar trei inspectori, iar unul e sef. Rămân vacante şase funcţii și trebuie organizate noi concursuri.

ZFR

Azi a fost proba interviului pentru funcţia de inspector în cadrul Inspecţiei Procurorilor. În concurs s-au înscris cinci candidaţi, însă doar trei au fost admisi. Constatin Miron a obţinut cel mai mare punctaj şi a fost declarat învingătorul acestui concurs.


CONSTANTIN MIRON, inspector, Inspecţia Procurorilor: „Este o funcţie cu specific nouă, însă în esenţă sunt activităţi legate de procuratură, care îmi sunt mai aproape ca domeniu. Totodată, o funcţie nouă pentru mine ar însemna un suflu nou de interes şi o dorinţă de a mă dezvolta şi perfecţiona.”


Pe masa celor de la Inspecţia Procurorilor sunt sute de sesizări din partea cetăţenilor şi contestări de la colegiile de disciplină şi etică. Fiecărui inspector îi revin peste 100 de dosare.  

ZFR


ALIONA NESTEROV, preşedinte interimar, CSP: „Avem în jur de 300 de sesizări. Vorbim doar de inspecţie. Luăm în consideraţie şi acele contestări care se află pe marginea colegiilor de disciplină şi etică, iar inspectorii sunt implicaţi în activitatea de reprezentare a cauzelor disciplinare în cadrul acestor organe din subordinea Consiliului, inclusiv şi în faţa consiliului. Volumul, vedeţi şi singuri, pentru trei persoane, inclusiv cu procurorul şef este unul excesiv.”


VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministrul Justiţiei: „Rolul inspecţiei procurorilor este tocmai ca să răspundă la plângerile societăţii când sunt anumite plângeri, abateri, presupuse în acţiunile procurorilor. Astfel încât să ne asigurăm că este un mecanism eficient care supraveghează activitatea procurorilor, iar acolo unde este o încălcare a drepturilor omului, drepturile procedurale, procurorii să fie responsabilizaţi cu aplicarea sancţiunilor corespunzătoare.”


Activitatea Inspecţiei Procurorilor a fost blocată din noiembrie 2023 pentru că trebuiau sa fie cel puţin patru inspectori pentru a fi incepute investigaţiile.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter