Procuratura Edineț anunță trimiterea în judecată a unui nou dosar penal de corupere electorală, de această dată vizând activitatea ilegală a nouă persoane din raionul Edineț, acuzate că au încercat să influențeze rezultatele alegerilor prezidențiale și ale referendumului din octombrie 2024.
Potrivit rechizitoriului, învinuiții, cu vârste între 30 și 56 de ani, au fost implicați în acțiuni coordonate de determinare a alegătorilor să voteze „NU” la referendumul privind integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană și să susțină anumiți candidați la funcția de președinte, promovați de un partid declarat neconstituțional, precum și de alte două formațiuni politice afiliate acestuia.
În unele acțiuni au fost implicați și simpatizanți ai unui bloc electoral.
Aceștia au organizat și o călătorie la Moscova, unde peste 25 de persoane din Edineț, cu vârste între 22 și 71 de ani, au beneficiat de transport, cazare, alimentație și perfectarea pașaportului – toate achitate integral.
La Moscova, aceștia ar fi fost îndemnați, inclusiv de Ilan Șor, să voteze împotriva unui candidat pro-european și împotriva integrării europene. În unele cazuri, participanții ar fi primit 10.000 de ruble rusești și 150 de dolari americani.
Pentru a asigura fidelitatea votanților, învinuiții le-ar fi promis sume între 1.000 și 3.000 de lei, iar în unele cazuri chiar le-au oferit bani.
Comunicarea cu alegătorii s-ar fi desfășurat prin aplicația Telegram, unde, după fotografierea actelor de identitate ale acestora, le era instalat un „chat-bot” destinat coordonării acțiunilor.
Potrivit anchetei, într-un caz, instalarea botului a fost făcută direct de către un fost primar.
Cei nouă învinuiți provin din diverse localități ale raionului Edineț, inclusiv Edineț, Cupcini, Trinca, Zăbriceni, Constantinovca și altele.
Organizatorii principali sunt un bărbat și o femeie cu funcții de conducere în cadrul unei companii și membri activi ai unui partid declarat neconstituțional.
Procurorii au prezentat învinuirea pentru corupere electorală, faptă care, potrivit Codului penal, se pedepsește cu amendă de până la 57.500 de lei sau cu închisoare de până la 5 ani.
La solicitarea Procuraturii Edineț, învinuiților le-a fost interzisă părăsirea teritoriului Republicii Moldova, iar dosarul urmează să fie examinat de Judecătoria Edineț.
Peste 10 persoane vizate de acțiunile de corupere au oferit declarații în fața autorităților, confirmând faptele învinuiților.
Oamenii legii investighează în total peste 150 de persoane pentru coruperea alegătorilor și finanțarea ilegală a partidelor, preponderent în raioanele din Nord și Centru.
Până în prezent, peste 70 de persoane au fost deja trimise în judecată, o parte fiind deja condamnați, inclusiv deputatul Alexandr Nesterovschi, care a primit o pedeapsă de 12 ani de închisoare și o amendă de 500.000 de lei.
Citește și: /Video/ 12 ani de închisoare pentru Alexandr Nesterovschi
Învinuiții beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.