Politic

Blocul „Victorie” a depus actele la CEC, pentru a participa la alegerile parlamentare

post-img
Vasile Bolea și Alexei Lungu

Blocul Politic „Victorie”, afiliat oligarhului fugar Ilan Șor și creat la Moscova, a depus luni actele la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru înregistrarea în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2028. Deputatul Radu Chiriac, membru al Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlament, a declarat pentru TVR Moldova că reprezentanții Blocului „Victorie” ar putea fi excluși din competiția electorală.

Depunerea actelor a fost însoțită de un protest, la care Blocul „Victorie” și-a adus simpatizanții.

Citește și: Blocul „Victorie” vrea să ajungă în Parlament. Experți: SIS trebuie să fie cu ochii pe ei

„Astăzi, alături de ceilalți trei președinți de partide care formează blocul „Victorie", am făcut un nou pas decisiv. De această dată, nu ne vor mai putea împiedica. Vom merge până la capăt”, a anunțat Vasile Bolea, unul dintre liderii Partidului „Renaștere”. 

Recent, deputatul Radu Chiriac, membru al Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlament, a declarat pentru TVR Moldova că reprezentanții Blocului „Victorie” și ai altor partide afiliate fugarului condamnat Ilan Șor ar putea fi excluși din competiția electorală.

Citește și: Partidele afiliate lui Ilan Șor ar putea să fie excluse din cursa electorală pentru parlamentare

La alegerile prezidențiale din 2024, Blocul „Victorie” a depus actele la CEC pentru a participa la scrutin, însă Comisia a refuzat înregistrarea acestuia după ce a depistat mai multe nereguli, inclusiv legate de finanțarea campaniei electorale.

Blocul „Victorie” a fost creat la Moscova și este alcătuit din Partidul „Șansă”, Partidul „Renaștere”, Partidul „Victorie” și „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”. 

Citește și: Milioanele ascunse ale partidelor politice: Blocul „Victoria” conduce topul

Luni, 14 iulie 2025, începe perioada electorală a alegerilor pentru Parlamentul Republicii Moldova din 28 septembrie 2025. Potrivit Codului electoral, perioada electorală durează până în ziua în care rezultatele alegerilor parlamentare sunt confirmate de către Curtea Constituțională.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter