Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost primită vineri, 2 octombrie, la Palatul Prezidențial din Helsinki de președintele Finlandei, Alexander Stubb. În cadrul vizitei, șefa statului va avea întrevederi cu oficiali finlandezi și va participa la Forumul de Securitate de la Helsinki.
Pe 30 septembrie, Președinția Republicii Moldova a anunțat că președinta Maia Sandu va efectua, vineri, 2 octombrie, o vizită de lucru în Finlanda, la invitația președintelui finlandez, Alexander Stubb.
La Helsinki, cei doi șefi de stat urmează să discute despre relațiile bilaterale, securitatea europeană și procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Întrevederea va fi urmată de o conferință de presă comună.
De asemenea, Maia Sandu și Alexander Stubb vor deschide Helsinki Security Forum 2026, organizat de Institutul Finlandez de Afaceri Internaționale.
Programul vizitei include și întrevederi cu prim-ministrul finlandez, Petteri Orpo, și președintele Parlamentului finlandez, Jussi Halla-aho. Șefa statului va avea discuții și cu mai mulți parlamentari și alți oficiali finlandezi implicați în dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări.