Într-o lume marcată de incertitudini, conflicte şi transformări tehnologice rapide, Uniunea Europeană este chemată să-şi regândească modelul de dezvoltare. Pandemia, criza energetică, războiul din Ucraina şi tensiunile comerciale globale au pus sub semnul întrebării dependenţele externe şi fragilitatea economică a continentului. În acest context, ideea de autonomie strategică deschisă a câştigat teren: nu un pas spre izolare, ci o formă de reafirmare a capacităţii europene de a acţiona independent, fără a renunţa la principiile deschiderii şi cooperării internaţionale.
Dar autonomia nu este posibilă fără prosperitate economică durabilă. Iar în această ecuaţie complexă, discutăm și despre modelul social european. Nu doar pentru că susţine o Europă mai echitabilă, ci pentru că propune un model de dezvoltare economică ce pune accentul pe investiţii publice, inovare, solidaritate şi echilibru între interesele pieţei şi cele ale societăţii.
Autonomia strategică nu poate însemna doar reconstrucţia unei industrii militare sau a unor capacităţi tehnologice de vârf. Ea trebuie să însemne refacerea capacităţii Europei de a-şi genera propria prosperitate, printr-o economie competitivă, dar şi echitabilă. Înseamnă reconsolidarea unor sectoare strategice – de la energie şi agricultură la microelectronică şi inteligenţă artificială – în paralel cu protejarea lucrătorilor, crearea de locuri de muncă bine plătite şi combaterea inegalităţilor.
Autonomia strategică trebuie să fie pentru cetăţeni, nu doar pentru elitele economice. Ea presupune ca fiecare stat membru, fiecare regiune, fiecare comunitate să aibă acces real la oportunităţile dezvoltării. O Europă care produce şi inovează în interior, dar redistribuie în mod echitabil în exterior, este o Europă capabilă să fie cu adevărat autonomă – şi respectată în lume.
Proiectele strategice ale UE trebuie să fie transparente, discutate public, controlate democratic. Fără implicarea cetăţenilor, a sindicatelor, a societăţii civile, autonomia poate deveni o decizie tehnocratică, înstrăinată de nevoile reale ale oamenilor. O Europă autonomă trebuie să fie şi o Europă participativă, în care vocea cetăţeanului contează. Dacă vrem o Uniune Europeană capabilă să reziste şocurilor externe şi să-şi definească viitorul cu încredere, avem nevoie de un nou contract economic şi social european. Unul bazat pe prosperitate durabilă, pe solidaritate între regiuni şi generaţii, pe inovaţie responsabilă şi pe democraţie reală.
Proiectul european nu poate avansa coerent fără un dialog constant între nivelul naţional şi cel european. Această legătură este cu atât mai importantă cu cât valorile pe care le promovează – justiţie socială, solidaritate, protecţia muncii şi echilibru economic – trebuie să fie aplicate unitar, nu doar enunţate în declaraţii de principiu. Coerenţa între discursul european şi cel naţional este esenţială pentru a păstra credibilitatea şi sprijinul cetăţenilor.
Statele membre sunt cele care transpun în practică marile direcţii europene. Dacă ele nu reuşesc să demonstreze că integrarea europeană aduce prosperitate reală şi protecţie socială, proiectul UE îşi pierde forţa politică. O Uniune Europeană solidă nu poate exista fără partide social-democrate puternice şi responsabile la nivelul fiecărui stat membru. Legătura dintre cele două niveluri este mai mult decât una ideologică – este una de responsabilitate politică comună.
În faţa inegalităţilor crescânde, a insecurităţii economice şi a retragerii tot mai vizibile a statului din rolul său de garant al echităţii, cetăţenii caută soluţii. Nu lozinci, nu promisiuni goale, ci direcţie clară şi acţiune concretă. Iar această direcţie poate veni doar de la lideri ancoraţi în realitate, care ştiu că demnitatea socială nu se negociază, ci se apără.
Este momentul ca liderul social-democrat să devină arhitectul unui nou contract social, fundamentat pe încredere, echitate şi solidaritate. Să revalorizeze ideea unui stat activ – nu ca instrument de control, ci ca partener al cetăţeanului. Să pună în centrul acţiunii politice binele comun, nu interesele clientelare sau personale.
Dar poate cea mai mare provocare este să demonstreze că social-democraţia nu aparţine trecutului, ci viitorului. Un viitor în care Uniunea Europeană nu este percepută ca un mecanism birocratic distant, ci ca un proiect politic viu, al tuturor cetăţenilor. În acest sens, liderul social-democrat trebuie să fie atât vocea unei Europe sociale, cât şi puntea de legătură între Bruxelles şi satul românesc, între Parlamentul European şi strada din cartierul muncitoresc.
Europa are nevoie de o stângă care să inspire, nu doar să administreze. O stângă care începe cu un lider capabil să vorbească despre egalitate într-o lume a cinismului, despre solidaritate într-un timp al fragmentării, despre umanitate într-o eră a algoritmilor.
Astăzi, mai mult ca oricând, nu doar doctrinele contează, ci oamenii care le întruchipează. Iar viitorul social-democraţiei europene se scrie în fiecare capitală, în fiecare parlament naţional, în fiecare oraş. Este timpul liderilor care nu se ascund, ci inspiră încredere – fără aroganţă, fără metode fanariote.
Dan LUCA este expert în afaceri europene şi comunicare strategică.
