În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Moş Nicolae deschide seria sărbătorilor de iarnă şi aduce daruri în ghetuţele copiilor cuminţi. Spre deosebire de Moş Crăciun, el rămâne nevăzut, lăsându-şi darurile pe furiş, iar discreţia lui păstrează farmecul unei tradiţii vechi de secole. Copiii îşi lustruiesc încălţările şi aşteaptă emoţionaţi vizita Moşului, în timp ce părinţii şi bunicii pregătesc mici surprize care să le lumineze dimineaţa.
Sărbătoarea îl prăznuieşte pe Sfântul Ierarh Nicolae, considerat în tradiţia creştină făcător de minuni şi binefăcător al celor aflaţi în nevoie. Născut în secolul al III-lea în Lichia, în sudul Turciei de astăzi, Nicolae a folosit întreaga moştenire a familiei pentru a-i ajuta pe cei săraci. Generozitatea, credinţa şi grija faţă de copii l-au transformat într-una dintre cele mai iubite figuri ale creştinătăţii. De-a lungul timpului, numeroase legende i-au însoţit numele: salvator al marinarilor surprinşi de furtuni, ocrotitor al orfanilor, vindecător şi protector al celor încercaţi de soartă. Episop al Mirei Lichiei, Nicolae a fost înmormântat în 6 decembrie 345, iar o parte dintre relicvele sale se află şi astăzi în biserica din Bari, Italia.
Tradiţiile care însoţesc această sărbătoare sunt bogate şi diferă de la o cultură la alta. În spaţiul românesc, Sânicoară marchează începutul iernii în calendarul popular. Se spune că Moşul îşi scutură barba albă în această zi, iar dacă ninge, tradiţia este împlinită. Tot acum se pun în apă crenguţe de pomi fructiferi, care, dacă vor înflori până la Anul Nou, vestesc un an bogat. În imaginarul popular, Sfântul Nicolae apare călare pe un cal alb şi are grijă de soare, pentru ca lumea să nu rămână fără lumină.
Moş Nicolae este iubit pentru darurile sale simbolice, dar păstrează şi rolul pedagogic: dulciurile sunt pentru cei cuminţi, iar nuieluşa pentru copiii neascultători. Obiceiul nuieluşei provine din Europa Occidentală, unde, în timp, s-a împământenit ideea unui personaj care îl însoţeşte pe Sfânt şi îi pedepseşte pe cei neascultători. În Germania, Olanda sau Franţa, tradiţiile includ personaje pitoreşti, de la moşi cu bice până la tineri mascaţi care însoţesc alaiul sfântului. În alte ţări europene, darurile sunt aduse de îngeri, de Steaua Polară sau chiar de personaje desprinse din mitologia scandinavă.
Legenda fetelor sărace, ajutate pe ascuns de Nicolae cu trei săculeţi cu aur, a inspirat obiceiul agăţării şosetelor lângă şemineu. O altă poveste relatează salvarea miraculoasă a marinarilor surprinşi de furtuni, motiv pentru care Sfântul Nicolae este socotit protector al celor care călătoresc pe ape. În Olanda, marinarii vin la slujbă în noaptea de 5 spre 6 decembrie, o tradiţie păstrată de sute de ani.
Moş Nicolae nu este doar un vestitor al iernii, ci şi un simbol al generozităţii discrete. În întreaga lume, sărbătoarea lui readuce în prim-plan bunătatea, solidaritatea şi bucuria micilor gesturi făcute în taină. Pentru copii, rămâne începutul poveştilor de decembrie, iar pentru adulţi, o ocazie de a retrăi magia copilăriei şi de a oferi, la rândul lor, un strop de lumină.
