TV Network
Canalele TVR
Social

Programul de vouchere pentru electrocasnice continuă: Sprijin pentru alte 1.160 de familii

Programul de vouchere pentru electrocasnice continuă: Sprijin pentru alte 1.160 de familii

Programul de vouchere pentru electrocasnice continuă. Alte 1.160 de familii din Republica Moldova, cele cu copii minori, vârstnicii și persoanele cu dizabilități severe, vor beneficia de un vouchere în valoare de 6.000 de lei pentru achiziționarea electrocasnicelor eficiente din punct de vedere energetic – frigidere și mașini de spălat. Autoritățile subliniază că programul e un sprijin pentru cetățenii aflați în situații vulnerabile, dar și un pas important în promovarea eficienței energetice și a unui consum responsabil în Republica Moldova.

Sute de familii se bucură deja de electrocasnice eficiente din punct de vedere energetic, primite în cadrul programului Vouchere pentru Electrocasnice.


OLGA ADONEVA, beneficiar Programul EcoVoucher: Eu știam ce e voucher? Nu știam. Sunt tare mulțumită. Aveam acea mașină veche și a avut loc un scurt circuit. A ars acea veche dar nu aveam cu ce cumpăra alta. Cum să cumpăr dacă eu nu am bani. Cu mâinile nu pot lucra, să spăl nu pot. Tare mult achităm pe lumină, nu numai că economisesc, la mine nu stă în priză nici mașina și nici aceia de încălzit.


OXANA GURIEVA, beneficiar Programul EcoVoucher: Am primit un SMS și o scrisoare pe email că suntem printre beneficiarii programului Ecovoucher. Am cumpărat un frigider deoarece aveam unul vechi. Am achiziționat unul mai modern, econom, deoarece cel vechi consuma de trei ori mai multă energie.


Voucherul are o valoare de 6000 de lei. Pentru valorificarea acestuia, beneficiarii trebuie să le prezinte reprezentanților magazinelor o poză cu echipamentul vechi, care ulterior vin şi-l ridică gratuit.


IANA SALNICOVA, vânzător superior magazin de electrocasnice: Clientul care a primit ecovoucher care consta din 6000 de lei, trebuie să adauge 30% din sumă, suma spre achitare 2500 de lei. Noi facem livrarea produsului nou, livratorii când aduc marfa nou, iau și marfa veche care merge la utilizare.


OLIVIAN BALAN, manager de program CNED: Am lansat acum o sesiune care o să fie valabilă până pe 7 iunie. A fost deja transmis acel mesaj. Mesaje o să mai vie transmise. Noi transmitem sms în ziua lansării sesiunii, transmitem cu 10 zile înainte de expirarea sesiunii și transmitem mesaj cu 5 cinci. O condiție de valorificare acestui voucher este transmiterea la schimb a unui echipament vechi.


De la lansare și până în prezent, 41.645 de familii din Republica Moldova au beneficiat de vouchere pentru achiziționarea de electrocasnice. Ediția din 2026 a programului Ecovoucher este finanțată de Uniunea Europeană, cu un buget de un milion de euro.

author-img_1

Virginia Pîntea

Reporter