Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, susține că Republica Moldova va putea face față valului actual de inflație, chiar dacă scumpirile la nivel mondial afectează puternic economia republicii.
Potrivit oficialului, inflația este un proces economic firesc, prezent în toate statele lumii. În timp ce țările dezvoltate urmăresc o rată a inflației de aproximativ 2%, pentru statele în curs de dezvoltare, precum Republica Moldova, o rată de circa 5% este considerată normală.
„Nu există țări fără inflație și nici state care să considere că o inflație redusă nu este sănătoasă pentru economie”, a declarat ministrul în cadrul unei emisiuni televizate la Cinema 1.
Andrian Gavriliță a explicat că actuala prognoză a inflației este determinată în principal de creșterea prețurilor la petrol și gaze naturale, fenomen care afectează întreaga lume, nu doar Republica Moldova.
Ministrul a subliniat că impactul scumpirilor este resimțit mai puternic în Moldova, deoarece cetățenii cheltuiesc o parte mai mare din venituri pentru combustibil și utilități comparativ cu statele europene dezvoltate.
„În Germania, o persoană poate cheltui circa 5% din venituri pe combustibil, iar în Moldova – aproximativ 15%”, a precizat oficialul.
Potrivit acestuia, scumpirea carburanților generează și efecte indirecte asupra economiei, inclusiv majorarea costurilor de transport și a cheltuielilor din agricultură. În același timp, autoritățile sunt nevoite să ajusteze anumite proceduri pentru a permite continuarea proiectelor de infrastructură, în condițiile în care s-a scumpit semnificativ bitumul utilizat la construcția drumurilor.
Ministrul Finanțelor afirmă însă că șocul economic este unul temporar și că, în următoarele trimestre, situația ar putea fi depășită sau economia globală se va adapta la noile prețuri la energie.
„Atâta timp cât suntem dependenți de importurile de benzină și motorină, nu putem evita impactul acestor scumpiri”, a menționat Andrian Gavriliță.
Oficialul a mai declarat că statul nu poate controla direct prețurile, dar trebuie să creeze condiții pentru creșterea veniturilor populației și dezvoltarea economiei.
Citește și: Investiții riscante și inflație ridicată: Cum va arăta economia R. Moldova în 2026?Amintim că Banca Naţională a Moldovei a revizuit prognoza privind rata anuală a inflaţiei şi estimează că în trimestrul patru al anului 2026 va înregistra valoarea maximă de 8,6 la sută. Conform raportului despre inflație nr. 2 din 2026, rata anuala a inflaţiei va avea o tendință ascendentă pe parcursul anului curent, iar ulterior va înregistra o tendinţă descendentă până la sfârşitul perioadei de prognoza - trimestrul II 2026 – trimestrul I 2028.
„În trimestrul II al anului 2026, rata anuală a inflaţiei se va plasa la limita superioară a intervalului de variaţie şi, începând cu trimestrul următor, va depăşi limita superioară a intervalului pentru trei trimestre consecutive. Începând cu trimestrul II al anului 2027, va reveni şi se va menţine în limitele intervalului până la sfârşitul perioadei de prognoză”, a estimat Banca Națională.