Social

După o pauză de patru ani, cel mai dulce festival din estul Europei, „Mai Dulce”, a revenit la Chișinău

video

După o pauză de patru ani, cel mai dulce festival din estul Europei, "Mai Dulce", a revenit la Chișinău. Parcul "Alunelul" s-a transformat astăzi într-un adevărat furnicar. Peste 70 de producători locali și-au prezentat produsele, iar 15 patiseri au concurat pentru tradiționalul trofeu "Cireașa de pe Tort."

Un parc din cartierul Sculeni din Chişinău a fost azi un adevărat rai al gurmanzilor, mai cu seamă pentu cei care poftesc mereu la dulce.


CAROLINA DOSCA patiser: „Avem și cookies, avem și un mini cake cu capșune, și cookies cu fistic și mini prăjiturele”.


ANA STRATULAT patiser: „Ne-am străduit să avem și fructi și ciocolată și caramelă și panacota de ciocolată, deci dulce. Real, aici te dezvolți și te cunoaște lumea”.


LUDMILA CASTRAVEȚ patiser: „ E sută la sută din fructe și are și rulată din căpșune, cremă de vișină, curmale prune și Migdale și la mijloc are alune de păsure. Țin în mână o ladă de fructe pentru că din asta pot să manânce 20 de oameni. Și nu conține nici făină, nici zahăr, este un prpodus vegan, sută la sută”.


„Suntem cei care susținem producătrii locali, cel puțin venim să facem cunoștință cu ei. Și e bine că avem de unde alege. 16 am ales niște fructe oscate pentru copii că am copii cu alergie și găsim ceva natural la rîrguri și sperăm să mai găsim ceva gustos, delicios și sănătos. Luăm produse mai calitativ, pentru copii optăm pentru ce este mai bun”.


Iar 15 din cei 20 de patiseri prezenți la Festival au concurat pentru tradiționalul trofeu "Cireașa de pe Tort". Baba Neagră, preparată de Margareta Cheptănari, a cucerit juriul la categoria cel mai bun desert traditional.


MARGARETA CHEPTĂNARI patiser: „Suflet depunem, dar e totul natural: lapte, ouă d ecasă, e tot tot natural. În cât se prepare, nu așa ușor, cel puțin 3 ore în rolă. În 2018 am luat cireașa d epe tort cu așa o prăjitură. – Și ce prăjiturp este asta? – Nucă, miere natural, cacao, iarăși tot produse naturale”.


MAXIM BUDECI bucătar șef, membru al juriului: „Am avut la dispoziție două ore să cunoaștem toată piața. Deserturile autohtone m-au lăsat basma. Baba neagră a doameni de aici de alături, e gustul copilăriei, am rămas oau, a fost tare gustos! - Au fost careva criterii de apreciere? – Bineînțeles, cel mai mult contează aspectul și gustul”.


NATA ALBOT, organizator, fondatoare KLumea: „Avem decis locul I la desert traditional local, la desert internațional și cel vegan. Considerăm foarte important să promovăm și patiseria care nu conțin produse animaliere și e cât mai sănătoasă. Astăzi fiecare patiser este echipat, are branding, stand, desserturi, ambalaj”.


Pe lângă dulciuri, vizitatorii au putut cumpăra și obiecte de decor, accesorii - toate realizate de manual.


„Am venit cu jucării eco din lemn, jucăriile noastre nu sunt colorate, idea este ca copii singuri să le coloreze, cu buneii, cu familia”.


Iar în cadrul Târgului Copiilor Cuminţi, cei mici au putut să-şi vândă cărțile, jucăriile sau chiar unele haine.

„Pernuțe, jucării moi, avem niște tractorașe, mașini. L”e-ai scos la vânzare, iar cu banii ce vei face? – în excursie o să mă duc.


Prima ediție a Festivalului Mai Dulce a avut loc în 2013.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter