Actualitate

Consiliul Europei: R. Moldova a înregistrat progrese în aplicarea sancțiunilor financiare pentru finanțarea terorismului

post-img
imagine simbol

Republica Moldova și-a consolidat cadrul juridic și instituțional pentru contracararea spălării banilor și finanțării terorismului, însă mai trebuie să remedieze anumite lacune, constată un raport al Comitetul MONEYVAL al Consiliului Europei, publicat astăzi, relatează Radio Chișinău.

ZFR

Comitetul de experți în evaluarea măsurilor împotriva spălării banilor și finanțarea terorismului salută faptul că Republica Moldova a înregistrat progrese în remedierea problemelor de conformitate tehnică în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor financiare legate de finanțarea terorismului, proliferarea și finanțarea armelor de distrugere în masă.

În același timp, MONEYVAL constată că autoritățile din Republica Moldova au făcut progrese limitate în remedierea lacunelor care afectează aplicarea standardelor Grupului de Acțiune Financiară (FAFT) la activele virtuale și furnizorii de active virtuale.

Raportul notează că Republica Moldova nu a remediat majoritatea carențelor tehnice de conformitate, semnalate în raportul de evaluare reciprocă din 2019, și invită autoritățile să le îndeplinească până în 2025.

Din 40 de recomandări ale FAFT, Republica Moldova a îndeplinit nouă recomandări, altele 25 au fost îndeplinite în mare măsură, iar șase – parțial.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter