Actualitate

Începe a doua sesiune a Programului de Vouchere pentru Electrocasnice: 9600 de familii vor primi până la șapte mii de lei pentru a-și procura frigidere și mașini de spălat noi

post-img
imagine simbol

Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) a lansat astăzi cea de-a doua sesiune a Programului de Vouchere pentru Electrocasnice, în cadrul căreia 9653 de familii din Republica Moldova vor putea beneficia de vouchere în valoare de până la șapte mii de lei pentru a-și procura echipamente electrice noi și eficiente energetic.

Beneficiarii vor avea la dispoziție vouchere care vor acoperi până la 70% din prețul de achiziție al electrocasnicelor noi, dar nu mai mult decât valoarea voucherului care nu depășește suma de șapte mii de lei, relatează Moldpres. Banii vor putea fi folosiți pentru a procura frigidere, inclusiv cele cu congelator integrat și mașini de spălat, inclusiv cele cu uscător integrat.

Voucherul poate fi valorificat de către beneficiar sau o altă persoană în baza unei procuri notariale sau împuterniciri electronice înregistrate din partea beneficiarului de voucher.

CNED a precizat că voucherele vor fi distribuite astfel încât să includă o gamă variată de gospodării vulnerabile, asigurând sprijin pentru familiile cu copii, pensionari, persoane cu nevoi speciale, precum și pentru alte gospodării vulnerabile energetic. 

Persoanele care au nevoie de informații suplimentare, pot contacta linia verde CNED la numărul 0 8005 5005 sau pot trimite un e-mail la info@ecovoucher.md.

„Prin facilitarea accesului la electrocasnice cu un consum redus de energie, programul contribuie la optimizarea cheltuielilor gospodărești, conservarea resurselor naturale și diminuarea emisiilor de carbon, accelerând tranziția către un viitor mai verde și sustenabil”, a menționat CNED.

Programul de Vouchere pentru Electrocasnice este implementat de Centrul Național pentru Energie Durabilă și Ministerului Energiei, finanțat din bugetul de stat, cu sprijinul Uniunii Europene.

Prima sesiune a Programului de vouchere pentru electrocasnice a fost lansată pe 30 septembrie și a durat trei săptămâni. În cadrul acesteia, 3.116 de familii vulnerabile au înlocuit aparatele vechi și energofage cu unele noi și eficiente energetic.

Anul trecut, în Republica Moldova a fost implementat Programul pilot „Rabla pentru electrocasnice”, prin intermediul căruia mai mulți cetățeni au beneficiat de vouchere pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi. Acesta a avut un buget de 5,8 milioane de euro și a fost dezvoltat cu suportul financiar al Uniunii Europene, fiind implementat de PNUD Moldova.

author-img_1