Extern

Ploi masive în Germania și Polonia. Precipitaţiile abundente au afectat mai multe regiuni din Anglia

video

Inundaţiile nu părăsesc Europa. De data aceasta, ploile masive afectează Germania şi Regatul Unit. Riscul de ploi torenţiale, precum cele care au provocat inundaţii devastatoare în Europa Centrală, este de două ori mai mare din cauza schimbărilor climatice, arată oamenii de ştiinţă, relatează tvrinfo.ro.

ZFR

Imaginile filmate cu drona la granița Germaniei cu Polonia arată un râu ieşit din matcă. Apa are aproape 6 metri peste nivelul normal. Localnicii s-au pregătit din timp cu saci cu nisip şi un zid de prevenire a inundațiilor.

Potrivit serviciului naţional de meteorologie, în regiunea nord-estică a ţării sunt aşteptate în continuare precipitaţii abundente.

Ar trebui să fie în jur de șase metri (nivelul apei), iniţial au spus 6,30 sau 6,20 metri, aşa am auzit la radio.

În 1997 nu aveam diguri, așa că trebuie să fim recunoscători că acum le avem. Malul a fost fortificat. În 1997, apa a avut 6,88 metri, vom trece şi peste asta.

Precipitaţii abundente au afectat mai multe regiuni din Anglia, provocând inundații în sudul şi centrul țării. Un mic oraş, aflat la câţiva km de Londra, a fost cuprins de apă, după ce ploile au făcut ca râul din apropiere să iasă din matcă. Apa a inundat străzile, subsolul mai multor case şi un club sportiv.

ZFR

Niciodată nu am mai avut inundaţii ca acum. De obicei, apa ajunge pe acel drum mic de acolo, unde sunt casele, dar nu până la nivelul acesta, unde acoperă totul. Este îngrozitor.

Inundațiile devastatoare produse de Ciclonul Boris în România, Ungaria, Polonia, Cehia, Austria și Italia au fost agravate de schimbările climatice, spun oamenii de ştiinţă, care atrag atenţia că Europa este continentul cu cea mai rapidă încălzire din lume.

Cel puţin 24 de perosoane au murit, în timp ce pagubele se ridică la miliarde de euro.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter