Politic

20 de ani de la marea extindere a UE. Maia Sandu: "În timp ce R. Moldova urmează această cale, noi lucrăm pentru a asigura un viitor pașnic și prosper"

post-img
Maia Sandu

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj cu prilejul marcării a 20 de ani de cel mai mare val de extindere din istoria Uniunii Europene.

“În urmă cu 20 de ani, astăzi a avut loc cea mai mare extindere a UE, care a cuprins 10 noi țări. Aceasta a făcut ca Uniunea să fie mai puternică și mai unită, a consolidat democrațiile și a protejat pacea. În timp ce Moldova urmează această cale, noi lucrăm pentru a asigura un viitor pașnic și prosper pentru toți cetățenii noștri”, a scris Maia Sandu, pe platforma X.


Astăzi, 1 mai, se împlinesc 20 de ani de la cel mai mare val de extindere al Uniunii Europene, cunoscut sub numele de extinderea Big Bang, când zece țări au aderat la UE: Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Cipru și Malta.  Astfel, numărul statelor membre ale UE a crescut de la 15 la 25, cel al limbilor oficiale utilizate în UE - de la 11 la 21, în timp ce populația blocului comunitar a crescut cu 75 de milioane.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter