Economic

Sezonul rece ar putea veni cu ieftiniri ale energiei termice

Sezonul rece ar putea veni cu ieftiniri ale energiei termice

Decizia privind reducerea tarifelor urmează să fie luată de ANRE, susţine ministrul Energiei, Victor Parlicov. Între timp, Guvernul a aprobat astăzi Planul de pregătire pentru sezonul rece, care stabileşte inclusiv acţiunile în cazul unor eventuale riscuri la adresa securităţii energetice a ţării.

Potrivit Ministrului Energiei, în prezent, există premise de revizuire a tarifelor la căldură în contextul scăderii preţului la gaze pe piaţa internaţională.

VICTOR PARLICOV ministrul Energiei: Se bazează pe evoluţia preţurilor la gaze faţă de anul trecut, pentru că anul trecut în primul trimestru am avut preţuri mai mari. Acum preţurile au scăzut şi este această corecţie. Deja ANRE urmează să ia decizia, dar eu sunt sigur că aceste reduceri de preţ la gaze pe bursele internaţionale vor ajunge în sezonul rece să reducă facturile oamenilor şi energia termică.

Autorităţile susţin că Republica Moldova este pregătită pentru următorul sezon rece. Nu este însă clar dacă există sau nu riscul ca Gazprom să întrerupă aprovizionarea cu gaze naturale.

VICTOR PARLICOV ministrul Energiei: Indiferent ce se întâmplă noi suntem pregătiţi pentru această iarnă. Scenariul de bază de la care pornim noi este că indiferent pe unde, prin Ucraina, prin Turcia, acele 5,7 milioane de metri cubi vor ajunge. Acesta este scenariu de bază. Dacă ele nu vin sigur că va trebui să intervenim şi asta aceasta fost motivul introducerii alertei timpurie în luna august

O altă măsură stabilită în document prevede menținerea stocurilor de gaze naturale, păcură, cărbune și combustibil alternativ. Totodată, vor fi verificate generatoarele electrice din instituțiile publice.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter