Politic

Ministrul Victor Parlicov, în cadrul Forumului de Securitate al Mării Negre și Balcanilor: „Am demonstrat că putem realiza proiecte transformatoare și am rezistat în fața manipulărilor rusești”

post-img
Ministrul Victor Parlicov, în cadrul Forumului de Securitate al Mării Negre și Balcanilor: „Am demonstrat că putem realiza proiecte transformatoare și am rezistat în fața manipulărilor rusești”

Consolidarea securității energetice regionale, dar și soluțiile pentru intensificarea cooperării în sectorul energetic sunt discutate astăzi, în cadrul celei de-a opta ediții a Forumului de securitate al Mării Negre și Balcanilor, care se desfășoară la București. Republica Moldova este reprezentată la eveniment de președintele Parlamentului, Igor Grosu, vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul Energiei, Victor Parlicov, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

floare carpet

În cadrul panelului de discuții privind „Marea Neagră și Potențialul pentru Cooperare Energetică Regională”, ministrul Victor Parlicov a subliniat importanța cooperării regionale și a eforturilor comune pentru a asigura securitatea energetică în contextul actual al războiului brutal al Federației Ruse în Ucraina. Oficialul a evidențiat rolul esențial al României în diversificarea surselor de energie. 

  „Cooperarea regională este esențială pentru a rezista în fața manipulărilor rusești. Pentru Republica Moldova, cel mai important aspect este sincronizarea cu România prin ENTSO-E, iar apoi am făcut pași curajoși pentru diversificarea surselor de energie. Pentru noi și Ucraina, decizia politică de a permite sincronizarea cât mai rapidă a fost crucială și fără precedent”  a subliniat Victor Parlicov în cadrul discuțiilor.   

De asemenea, ministrul Parlicov s-a referit la  provocările legate de creșterea capacităților coridorului vertical și importanța finanțării pentru a face aceste proiecte posibile. 

Șeful ministerului Energiei a subliniat necesitatea unor mecanisme de garantare pentru a atrage investitori privați în regiune și a reconfirmat angajamentul Republicii Moldova față de integrarea europeană și cooperarea regională. 

"Am demonstrat că putem realiza proiecte transformatoare și că Moldova a redus la maxim dependența de Gazprom", a adăugat ministrul Parlicov. 

floare carpet

În cadrul discuțiilor, ministrul Energiei al României, Sebastian Burduja a reconfirmat sprijinul țării vecine în procesul de integrare a Republicii Moldova în spațiul energetic european.  

 „Războiul declanșat de Rusia este complet nejustificat și a transformat energia într-o armă de șantaj. Eforturile remarcabile de sincronizare a sectorului energetic dintre Republica Moldova și România reprezintă o realizare uriașă. Rusia nu mai deține această armă, iar moldovenii nu mai depind de Gazprom. Acesta este cel mai puternic argument pentru accelerarea procesului de integrare a Moldovei în Uniunea Europeană, locul său natural fiind alături de România. Proiectele de interconectare Suceava-Bălți și Gutinaș-Strășeni sunt priorități absolute până în 2027. Aceste investiții sunt critice pentru reziliența energetică a Republicii Moldova, iar România își va oferi tot sprijinul necesar”, a subliniat în cadrul panelului Sebastian Burduja.  

 Alexandru Maximescu, Vicepreședinte OMV Petrom a subliniat că datorită proiectului Neptun Deep, România devine un actor important în piața energetică și un furnizor de securitate în domeniu:

 „Acest proiect transformator va plasa România pe poziția binemeritată de cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană. Cu o investiție de aproximativ 4 miliarde de euro, prima producție de gaze este programată pentru 2027, marcând un moment crucial pentru securitatea energetică a României și a regiunii”, a subliniat Alexandru Maximescu.  

Forumul de Securitate al Mării Negre și Balcanilor oferă o platformă valoroasă pentru discuții aprofundate și schimburi de idei privind securitatea energetică și colaborarea regională. Evenimentul se va desfășura în perioada 23 - 24 mai, la București, și este organizat cu sprijinul Ministerului Apărării  și al Ministerului Afacerilor Externe din România.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter