Economic

EU4Business. Peste 50 de companii din Republica Moldova au avut posibilitatea să stabilească relaţii comerciale cu parteneri din UE

EU4Business. Peste 50 de companii din Republica Moldova au avut posibilitatea să stabilească relaţii comerciale cu parteneri din UE

Peste cincizeci de companii din Republica Moldova au avut posibilitatea să facă schimb de experienţă şi să stabilească relaţii comerciale cu parteneri din Uniunea Europeană, în cadrul proiectului "EU4Business". Astăzi a avut loc conferinţa de închidere a programului, iar beneficiarii şi-au împărtăşit experienţele din cei cinci ani de activitate.

Proiectul a avut ca scop susţinerea antreprenorilor mici şi mijlocii. Reprezentanţii a 50 de companii din Republica Moldova s-au aflat timp de trei luni într-o ţară din Uniunea Europeană, unde au făcut schimb de experienţă cu agenţi economici locali.

PAVEL BRĂILA, regizor: „Am fost în Vilnius, a fost o experienţă fantastică. Acolo mi-am găsit co-producătorul, am găsit băieţi care vor lucra cu sunetul. Filmul se numeşte Odiseea, este un film cronica ţării. Eu documentez toată RM deja de mai mulţi ani şi acesta va fi un film, ca o tăietură a timpului”:

NICOLAE COJOCARU, preşedinte, Asociaţia Eco Local: „Eu am avut o super experienţă de a beneficia de acest proiect. Am făcut schimb de experienţă cu aceeaşi organizaţie de bussines suport din România, din Cluj. Am fost acolo şi am lucrat trei luni de zile împreună cu ei. Am făcut un schimb de experienţă.

În cadrul proiectului au fost fortificate relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și țările Parteneriatului Estic: Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova, Ucraina.

DORIN RECEAN, prim-ministrul Republicii Moldova: „Noi aici, în Republica Moldova, dar şi din ţările din care aţi venit dvs, împreună construim un mediu de afaceri productiv, capabil să fie competitiv pe piaţa europeană, să aibă locuri de muncă bine plătite”:

SERGIU HAREA, preşedinte, Camera de Comerţ şi Industrie: „Mai multe ţări au fost parte a acestui program care ne-a permis să preluăm experienţa din ţările membre ale UE, companiile din domeniul textil, vinificaţie, agricultură. În cadrul acestui proiect au avut loc mai multe seminare, traininguri în cadrul companiilor, s-au stabilit relaţii bilaterale cu companiile”:

LAURA VELASCO, lider de echipă, EU4BUSINESS Conecting Companies: „Proiectul a început în 2019, cu scopul de a întări relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și țările Parteneriatului Estic, inclusiv Republica Moldova. Au fost mai multe provocări de-a lungul proiectului, întâi de toate COVID-19, apoi invazia rusă în Ucraina”:

"EU4Business: Connecting Companies" este cofinanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Eurochambres.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter