Social

Sergiu Prodan: „Noul sediu al Filarmonicii este o prioritate a actualei guvernări. În 2030 sperăm să organizăm aici un mare concert, cu ocazia aderării la UE”

post-img
Sergiu Prodan: „Noul sediu al Filarmonicii este o prioritate a actualei guvernări. În 2030 sperăm să organizăm aici un mare concert, cu ocazia aderării la UE”

Au trecut patru ani de la incendiul care a devastat sediul Filarmonicii Naționale „Serghei Linchevici”. Ministrul Sergiu Prodan a declarat: „Renașterea Filarmonicii Naționale este o prioritate a actualei guvernări. Ne dorim să găzduim un mare spectacol în noua clădire, modernă și acustică, în 2030, cu ocazia aderării țării noastre la marea familie europeană!”

ZFR

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a vorbit astăzi despre etapa la care se află proiectul „Filarmonica Renaște: 

„Oamenii sunt o prioritate pentru noi. Atât artiștii, cât și publicul, Angajații Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” au fost din start relocați la Palatul Republicii. Au spații confortabile pentru repetiții și concerte. Chiar în aceste momente sunt în repetiții, se pregătesc pentru deschiderea noii stagiuni concertistice, pe 26 septembrie. Cât privește sediul noii filarmonici, avem un concept de proiect câștigător în cadrul unui concurs de soluții arhitecturale pentru Filarmonica Națională „Serghei Luncevici”. Urmare a negocierilor cu Banca Europeană de Investiții, urmează un studiu de fezabilitate. Noua clădire pentru filarmonică este o prioritate a actualei guvernări, este un angajament electoral al președintei Maia Sandu. Vrem ca în 2030 să participăm la un concert de zile mari, cu ocazia aderării țării noastre la Uniunea Europeană, în noua casă a filarmonicii”.

Amintim, pe 24 septembrie 2020, Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici" a fost mistuită de un incendiu violent. Focul a izbucnit în jurul orei 12 și a fost localizat abia după ora 16:00. Flăcările au distrus 95% din suprafaţa totală a instituţiei. În mai 2023, în urma unui concurs internaţional de soluții arhitecturale, a fost desemnat cel mai bun proiect după care urma să fie reconstruită Filarmonica Naţională.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter