Social

Șanse mai mari pentru persoanele din R. Moldova care așteaptă transplanturi

post-img
foto-simbol

Zeci de pacienți din Republica Moldova sunt pe listele de așteptare pentru un transplant care le-ar putea salva viața. Sunt 50 de oameni care au nevoie de un transplant de ficat și 20 pentru un rinichi. Pentru unii, timpul este un lux pe care nu și-l mai permit. Șansele au crescut după ce Republica Moldova va putea face schimb de organe, ţesuturi şi celule umane cu alte state europene. În acest an, s-a realizat cu succes un transplant de ficat.

Până acum, schimbul de organe în Republica Moldova era posibil doar printr-un acord cu România, semnat în 2022. Șansele de vindecare pentru pacienţi vor creşte pentru că va fi posibil și schimbul de organe cu alte state precum Bulgaria, Ungaria sau Grecia.


GRIGORE ROMANCIUC, director, Agenţia de Transplant: „Această hotărâre de Guvern va permite să mărm numărul de trasnplanturi şi totul este datorită faptului că atunci când în una din ţările cu care vom avea colaborare respective va fi un organ care nu va putea fi transplantat în acea ţară, acest organ va fi propus pentru Republica Moldova pentru cineva din pacienţii nostri.”


În spatele fiecărui transplant se află o echipă de specialiști, care trebuie să lucreze cu precizie și dedicare pentru că fiecare minut contează.


ADRIAN HOTINEANU profesor, Spitalul "Timofei Moşneaga": „Ultimul transplant a durat cinci ore de la donator în moarte cerebrală care a fost efectuat săptămâna trecută. Astăzi pacienta este transferată în secţie din Reanimare. Un transplant de la donator viu, clar că durează mai multe, este vorba de doi pacienţi şi atunci este mult mai complex. La noi a dura până la 16 ore.”


Spitalele vor putea importa și exporta țesuturi și celule umane pentru tratamente medicale esențiale. Întregul proces se va desfășura sub supravegherea strictă a Agenției de Transplant.


GRIGORE ROMANCIUC director, Agenţia de Transplant: „Pot să vă spun că legislaţia este extrem strictă şi sensul hotărârii de Guvern aprobat este ca să fie o trasabilitate clară, de la moment identificării unui donator, până la momentul transplantului.  Noi ne-am asigura din punct de vedere logistiv ne-am asgiurat că acest lucru este fezabil. Ceea ce a permis să facem schimb de organe, beneficiarii fiind atât cetăţeni din România, cât şi din Republica Moldova.”


Republica Moldova trebuie să-și îmbunătățească legislatia pentru a permite autorităților să colaboreze cu statele europene în domeniul transplantului. În anul 2024, în Republica Moldova au fost făcute doar cinci transplanturi renale şi hepatice.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter