Economic

Antreprenoare din R. Moldova, ce vor dezvolta afaceri prietenoase cu mediul, beneficiază de granturi din partea Guvernului Suediei

Suport pentru antreprenoare
Sursa video: TVR MOLDOVA

Guvernul Suediei sprijină financiar 56 de antreprenoare din Republica Moldova ce vor dezvolta afaceri prietenoase cu mediul. Ele au primit astăzi granturi de până la 4400 de dolari fiecare, în cadrul unui proiect inedit.

Svetalana Palii din Gâra-Bîcului, Anenii Noi, a fost asistentă medicală, iar de 4 ani s-a reprofilat şi a devenit bibliotecară. Ea a decis să mărească venitul familiei cu ajutorul a două sere moderne în care cultivă legume eco. SVETLANA PALII beneficiară, proiect PNUD: „ Ideea a fost să reconstruim aceste sere ca să corespundă cerinţelor, ca plantele să nu se îmbolnăvească. Două sere cu o suprafaţă de 4 ari. Creştem ardei, roşii. Nu facem mare business, dar este o sursă suplimentară de existenţă.”

Și Ecaterina Ipatii, din Fîrlădeni, Căuşeni, mamă a trei copii, a decis să-şi găsescă o îndeltnicire pe lângă casă. Datorită grantului oferit în cadrul Proietului PNUD "Comunități rezistente la schimbări climatice prin abilitarea femeilor" va cumpăra echipament pentru producerea compostului.

ECATERINA IPATII beneficiară, proiect PNUD: „Am ales compostarea pentru că tot e o metodă de a face ecologia noastră mai curată, să nu dăm foc la crengi, frunze, să nu mai aducem chimicale. Aducem în grădină doar ecologie. În perioada asta când nu avem precipitaţii, compostul are capacitatea de menţine lichidul la rădăcina plantei. Suma de ajutor este de 3900 de dolari. Pe parcurs sper să am un venit suplimentar la bugetul familiei.”

Cele 56 de proiecte câştigătoare - de la construcția serelor până la instalarea sistemelor de energie regenerabilă sunt generatoare de venituri și reziliente la crizele climaterice și economice.

VICTORIA IVANCIOGLO managerul proiectului: „Prin acest program le vom oferi susţinere, cauching , asistenţă. Suportul care-l oferim vine să acopere aceste nevoi ale femeilor de adaptare la schimbări climatice de a contribui ca să avem un mediu protejat.”

Până acum, 64 de antreprenoare din 7 regiuni ale R. Moldova şi-au dezvoltat afaceri datorită granturilor oferite în cadrul Proiectului PNUD. Ala Cernioglo este una dintre beneficiare și şi-a efientizat afacerea cu ajutorul unor panourilor fotovoltaice instalate în cadrul proiectului. ALA CERNIOGLO beneficiară, proiect PNUD: „Prepar halva fără zahăr, cu miere. În perioada implementării proiectului, am cumpărat şi utilaj pentru prepararea pastei din arahide şi bomboane fără zahăr. Proiectul este o oportunitate de a-ţi încerca forţele şi de a înţelege că poţi face asta.” SILVIA PANA-CARP coordonator programe, PNUD Moldova: „Femeile din zonele rurale din RM sunt de patru ori mai predispose la sărăcie absolute. Pe lângă aceasta criza economică curentă, energetică precum şi războiul din Ucraina nu doar aporfundează sărăcia şi inegalitatea de gen dar generează riscuri şi vulnerabilităţi de mediu suplimentare. Din acest motiv considerăm că sunt necesare acţiuni care sporesc accesul femeilor la activităţi de generare a veniturilor.” KARIN BOROVIC şef Secţie pentru Dezvoltare, Ambasada Suediei: „Sperăm că există un consens larg, că măsurile de adaptare la schimbările climatice şi de protecţie a mediului îmbunătăţesc calitatea vieţii în comunităţi.”

Proiectul "Comunități rezistente la schimbări climatice prin abilitarea femeilor" contribuie la dezvoltarea durabilă și sporirea rezilienței la schimbările climatice a localităților din raioanele Nisporeni, Călărași, Basarabeasca, Leova, UTA Găgăuzia, zona de securitate și regiunea transnistreană. Proiectul este implementat de PNUD în perioada 2020 – 2023, cu asistența financiară a Suediei.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter