Președintele francez Emmanuel Macron i-a promis omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, un nou sprijin militar pentru a face față agresiunii armatei ruse. Suedia va încerca să obţină progrese în discuţiile cu Turcia pe tema obiecţiilor Ankarei cu privire la cererea de aderare a ţării nordice la NATO. Iar Comisia Europeană va aloca şapte milioane de euro pentru servicii de asistență psihologică pentru refugiații ucraineni care ajung în Uniunea Europeană.
MACRON PROMITE SPRIJIN MILITAR PENTRU UCRAINA
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat că a discutat cu omologul său francez Emmanuel Macron despre ajutorul militar pe care Franţa urmează să-l ofere Ucrainei pentru a face față agresiunii armatei ruse. Zelenski a scris pe o rețea socială că Macron a promis inclusiv furnizarea de "armament greu". Un subiect aparte abordat de cei doi șefi de stat a fost aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Ei au convenit să rămână în contact, mai ales în perspectiva avizului pe care Comisia Europeană îl va emite cu privire la candidatura Ucrainei la aderarea la Uniunea Europeană şi a discuţiei care va urma în cadrul Consiliului European din 23 şi 24 iunie.
SUEDIA FACE EFORTURI PENTRU A ADERA LA NATO
Suedia va încerca să obţină progrese în discuţiile cu Turcia pe tema obiecţiilor Ankarei cu privire la cererea de aderare a ţării nordice la NATO. Ministrul suedez de Externe, Ann Linde a declarat vineri în legislativul de la Stockholm că dacă va fi acceptată în NATO, Suedia va apăra securitatea Turciei și a intregii alianțe. Finlanda şi Suedia au solicitat luna trecută să adere la NATO, ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina, însă se confruntă cu opoziţia Turciei, care acuză cele două state nordice că sprijină sau adăpostesc militanţi kurzi şi alte grupuri pe care Ankara le consideră teroriste. Obiecţiile Turciei au redus probabilitatea unor progrese rapide privind perspectivele de aderare înainte de summitul NATO de la Madrid, programat la sfârşitul sfârșitul acestei luni.
ASISTENȚĂ PSIHOLOGICĂ PENTRU REFUGIAȚI
Comisia Europeană a semnat un acord de contribuţie în valoare de 7 milioane de euro cu Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, menit să le ofere sprijin psihosocial refugiaților ucraineni care ajung în Uniunea Europeană. Potrivit Acordului, refugiaţii cu probleme de sănătate mintală şi traumatisme psihologice grave, vor beneficia de asistență pe termen mai lung, în propria lor limbă. Timp de doi ani, vor avea parte de servicii specializate persoanele care fug din calea bombardamentelor, care trăiesc cu răni de război sau care se tem pentru soarta celor apropiați care se află în zonele de conflict.