Extern

China „nu are dreptul” să pedepsească poporul Taiwanului, declară preşedintele taiwanez

post-img
Preşedintele taiwanez Lai Ching-te
Sursa foto: News.ro

Preşedintele taiwanez Lai Ching-te a declarat luni că Beijingul „nu are dreptul” să-i pedepsească pe taiwanezi, după ce China a inclus vineri pedeapsa cu moartea în noile pedepse penale ce îi vizează presupuşii secesionişti taiwanezi, informează AFP.

China consideră că această insulă, guvernată în mod autonom, face parte din teritoriul său şi este gata să o recucerească, chiar şi cu forţa dacă va fi necesar.

Beijingul a dat vineri publicităţii noi directive juridice care prevăd pedeapsa cu moartea pentru cazuri „deosebit de grave”, vizând susţinători „înverşunaţi” ai independenţei Taiwanului, au transmis media de stat.

Întrebat asupra acestor noi sancţiuni judiciare, preşedintele Lai a răspuns luni: „Ţin să subliniez că democraţia nu este la originea criminalităţii. Autocraţia este la originea criminalităţii”.

„China nu are dreptul să pedepsească poporul Taiwanului pentru ceea ce el apără. China nu are dreptul să angajeze urmăriri în afara frontierelor sale împotriva taiwanezilor”, a insistat el.

Legăturile între cele două părţi se vor deteriora dacă Beijingul „nu acceptă existenţa Republicii China şi nu începe schimburi cu (…) guvernul democratic ales şi legitim al Taiwanului”, a adăugat Lai, referindu-se la Taiwan cu numele oficial al insulei.

„Aceasta este calea bună pentru a creşte bunăstarea de ambele părţi” ale strâmtorii Taiwan, o cale maritimă de 180 km lăţime ce separă insula autonomă de China continentală, a continuat preşedintele taiwanez.

Luna trecută, la câteva zile după învestirea preşedintelui Lai, China a întreprins manevre militare în jurul insulei, ca reacţie la un discurs al noului preşedinte, perceput de Beijing drept „o mărturisire a independenţei Taiwanului”.

Timp de 48 de ore, China a mobilizat atunci nave de război, avioane, soldaţi şi lansatoare de rachete pentru a încercui insula.

După manevre militare la sfârşitul lui mai, Beijingul a promis că presiunile militare asupra insulei vor continua „atât timp cât vor continua provocările legate de independenţa Taiwanului”.

Armata taiwaneză a declarat luni că a detectat 23 de avioane militare şi şapte nave chineze în jurul insulei în decursul a 24 de ore ce au precedat ora 06:00 dimineaţa (22:00 GMT).

Lai, considerat de China un „separatist periculos”,a estimat că nu este necesar ca Taiwanul să îşi declare oficial independenţa, pentru că ea este „deja independentă”.

author-img_1