Extern

Turcia: Secţiile de votare s-au deschis pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

post-img
imagine simbol

Secţiile de votare s-au deschis duminică la ora locală 08:00 (05 GMT) în Turcia, pentru un al doilea tur inedit al alegerilor prezidenţiale, în care preşedintele aflat la sfârşit de mandat Recep Tayyip Erdogan se confruntă cu social-democratul Kemal Kilicdaroglu, informează agenţiile de presă internaţionale, potrivit Agerpres.

După încheierea scrutinului la orele locale 17.00 (14:00 GMT), primele rezultate sunt aşteptate la începutul serii.

Cei doi contracandidaţi vor să îi atragă pe cei 8 milioane de votanţi care nu au mers la urne în primul tur de scrutin.

Atunci, Erdogan s-a plasat în faţa lui Kilicdaroglu, reprezentantului opoziţiei, iar partidul său conservator AKP şi aliaţii acestuia şi-au asigurat o majoritate parlamentară.

Erdogan a obţinut 49,5% din voturi în primul tur, în timp ce Kilicdaroglu a primit 44,9% din sufragii.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter