Social

Tot mai mulți elevi aleg învățământul dual. „Am decis să muncesc şi să studiez în acelaşi timp”

Tot mai mulți elevi aleg învățământul dual. „Am decis să muncesc şi să studiez în acelaşi timp”

Tot mai mulţi elevi din Republica Moldova aleg să studieze prin sistemul de învăţământ dual. În acest an, colegiile și școlile profesionale au înmatriculat un număr record de tineri, cu 46% mai mult față de media pentru ultimii cinci ani. Elevii spun că această formă de educaţie este avantajoasă pentru că învață și mai sunt și plătiți.

Datele Ministerului Educaţiei arată că, anul acesta, 1630 de tineri au fost înscrişi în învăţământul dual, cu circa 600 mai mulţi decât anul trecut. Iar faţă de acum zece ani, numărul a crescut considerabil.


ELEVI ÎNMATRICULAŢI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL DUAL

NUMĂR ELEVI     AN

1630       -             2024
1011       -             2023
29            -            2014

Unul dintre elevi este şi Iurii Nicolaev. El studiază Merceologia la Centrul de Excelenţă în Viticultură şi Vinificaţie. Orele teoretice le face în sala de clasă, iar practica la o companie.

IURII NICOLAEV elev, Centrul de Excelenţă în Viticultură şi Vinificaţie: Eu sunt din Ucraina şi am venit în Republica Moldova în urmă cu jumătate de an.  Am decis să muncesc şi să studiez în acelaşi timp.  Primesc un salariu bun, colectivul este unul bun, cu toţi m-am împrietenit. Reuşesc să merg şi la lecţii şi la muncă. Mi-am planificat timpul şi voi depune toate eforturile.

Reprezentanţii companiei spun că este primul an în care colaborează cu instituţiile de învăţământ pentru a creşte împreună viitorii specialişti. În total, întreprinderea a angajat 20 de elevi.

CRISTINA SPÎNU, şef Resurse Umane, companie de mezeluri: Vom pregăti o generaţie de elevi cu acele abilităţi şi competenţe care sunt exact necesare business-ului nostru şi specificului industriei în care noi activăm. Noi împreună cu ceilalți maiştri instructori din cadrul companiei, care au fost certificaţi de Camera de Comerţ şi Industrie îi vom ajuta, îi vom ghida să înveţe în practică meseria de bucătar şi de merceolog.

La Centrul de Excelenţă în Viticultură şi Vinificaţie, 130 de tineri îşi fac studiile la învăţământul dual. Pe parcursul anilor a crescut atât numărul specialităţilor, cât şi a elevilor care optează pentru această formă de educaţie.

SVETLANA COCIORVĂ, director interimar, Centrul de Excelenţă în Viticultură şi Vinificaţie: Înmatriculaţi anul trecut au fost 43 şi anul acesta 63.  Pe lângă faptul că obţin acele competenţe teoretice şi practice, sunt şi remuneraţi atât prin burse oferite de CEVVC, adică de stat, cât şi de companie care le oferă salariul mediu pe economie de 5000 de lei.

Începând cu anul viitor, învățământul dual va fi extins în universități. O decizie a Guvernului va permite studenților din anul III sau IV, de la specialități precum marketing și logistică, pedagogie, inginerie şi IT, să îmbine studiile cu activitatea practică într-o organizație sau o companie.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter