Sport

EURO 2024. Situație inedită în Grupa C. Danemarca și Slovenia au fost la egalitate perfectă, iar UEFA a folosit ultimul criteriu de departajare posibil

post-img
England v Slovenia

Selecţionatele Angliei şi Sloveniei au terminat la egalitate, 0-0, marţi seara, pe Cologne Stadium din Koln, în Grupa C a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania.

ZFR

Anglia, considerată una dintre favorite la câştigarea trofeului, va juca în optimi contra unei echipe clasate pe locul al treilea (grupele D, E sau F).

Selecţionatele Danemarcei şi Serbiei au încheiat la egalitate, 0-0, marţi seara, pe Football Arena din Munchen, în Grupa C a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, rezultat în urma căruia Danemarca s-a calificat în optimi, iar Serbia este eliminată.

Cele două remize albe au dus la o situație total inedită. Concret, Slovenia și Danemarca au încheiat la egalitate perfectă. 

Primul criteriu de departajare e rezultatul din meciul direct (1-1), apoi golaverajul (ambele zero), apoi numărul de goluri marcate (ambele câte două).

Astfel, s-a ajuns la situația rară în care s-au aplicat criteriile de departajare doar între cele două echipe.

ZFR

Danemarca și Slovenia au fost la egalitate și la numărul de cartonașe (6 galbene de fiecare), iar detaliul care a făcut diferența a fost poziția ocupată în clasamentul preliminariilor, ultimul criteriu prevăzut în regulamentul UEFA!

Slovenia a obținut, totuși, calificarea de pe locul trei, deoarece nu mai poate fi întrecută de Croația și Ungaria în clasamentul de mai jos, din care merg mai departe doar primele 4.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter