Actualitate

UE oferă Republicii Moldova un suport de 2 milioane de euro pentru consolidarea capacităților forțelor de ordine publică

post-img
imagine simbol

Capacitățile forțelor de ordine publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) al Republicii Moldova vor fi consolidate cu suportul Uniunii Europene. Proiectul, în valoare de 2.000.000 de euro, va fi implementat pe parcursul a trei ani și are scopul de a consolida responsabilitatea, transparența și profesionalismul forțelor de ordine publică. Ceremonia de semnare a noului proiect finanțat de UE - EU4Public Order, a avut loc luni, comunică Moldpres.

Proiectul va sprijini forțele de ordine ale MAI, acordând o atenție deosebită Inspectoratului General de Carabinieri (IGC) în atribuțiile sale legate de ordinea și securitatea publică. Acesta vizează atât prevenirea, cât și combaterea criminalității, avansând în același timp în domeniul drepturilor omului.

Inițiativa va îmbunătăți capacitățile tehnice și de management pentru furnizarea unor servicii de ordine publică de calitate și va susține digitalizarea proceselor cheie pentru gestionarea resurselor.

La evenimentul de semnare, ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a menționat că acest proiect nu este doar o simplă inițiativă - este o manifestare a angajamentului nostru ferm față de reformele structurale, transparență și profesionalism. „Prin parteneriatul strategic cu Uniunea Europeană și sprijinul oferit de către Arma dei Carabinieri și experții italieni, ne propunem să consolidăm capacitățile tehnice, să modernizăm infrastructura digitală și să îmbunătățim eficiența serviciilor noastre pentru cetățeni", a menționat Efros.

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, a specificat că noul proiect va consolida capacitățile instituționale și operaționale ale forțelor de aplicare a legii din Republica Moldova în domeniul securității și ordinii publice, acordând o atenție deosebită forțelor de carabinieri din R. Moldova. 

Ambasadorul Republicii Italia la Chișinău, Lorenzo Tomassoni, a spus că acest proiect este important pentru Republica Moldova, „care la momentul actual se confruntă cu o serie de amenințări, atât pe plan intern, cât și extern”.

Componentele proiectului EU4Public Order vizează sprijinirea implementării „Strategiei naționale pentru ordinea publică și securitate”. Activitățile acestuia vor include formare și consultanță, precum și modernizarea echipamentului digital.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter