Politicienii din toată lumea au stat cu ochii pe evoluţiile democratice din Republica Moldova. De la Casa Albă s-a transmis că Moscova nu a reuşit să submineze alegerile din Republica Moldova, chiar dacă a lucrat în acest sens. Și şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, salută rezultatele referendumului pro-european și condamnă tentativele Moscovei de a submina procesul electoral.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Sercuritatea Naţională de la Casa Albă a salutat votul pozitiv de la referendum. El a calificat rezultatele ca pe un pas înainte pe calea integrării europene a ţării.
JOHN KIRBY, purtător de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă: "Democraţia este solidă în Republica Moldova, la fel ca voinţa poporului moldovean de a progresa spre integrarea europeană. Așa cum am avertizat săptămâna trecută, Rusia a lucrat activ pentru a submina alegerile din Republica Moldova și integrarea ei europeană. În ultimele câteva luni, Moscova a alocat milioane de dolari pentru aceste eforturi. Rusia nu a reușit... Statele Unite rămân un partener mândru al Moldovei și vom continua să fim alături în eforturile ei de a-și proteja în continuare democrația și de a atinge aspirațiile poporului moldovean."
Și şeful diplomației europene, Josep Borrell, a declarat că procesul electoral a fost un success iar sprijinul oferit republicii moldova nu se va opri.
JOSEP BORRELL, Înaltul Reprezentant al Comisiei Europene: "Autoritățile moldovenești au desfășurat cu succes alegeri și un referendum constituțional, în ciuda faptului că s-au confruntat cu un război hibrid din partea Rusiei și a împuterniciților săi. Ne angajăm să sprijinim în continuare reziliența, securitatea și democrația Moldovei pe drumul său către aderarea la UE."
Iar europarlamentarul Siegfried Mureşan a transmis un mesaj video în care susţine că rezultatele referendumului demonstrează că eforturile Moscovei s-au dovedit a fi un eşec.
SIEGFRIED MUREŞAN europarlamentar, România: „În ciuda Federaţiei Ruse active, agresive, implicate, care a încercat să ţină Republica Moldova pe loc, voi cetăţenii Republicii Moldova aţi demnostrat din nou că sunteţi hotărâţi, organizaţi că doriţi un viitor european al ţării. Că doriţi o Moldovă liberă, puternică, care să decidă singură şi aţi reuşit.”
Comisia Europeană a declarat că referendumul din Republica Moldova a avut loc pe fondul unor ingerinţe fără precedent ale Federaţiei Ruse. De cealaltă parte, Kremlinul a pus la îndoială corectitudinea desfăşurării scrutinului, exprimându-şi nedumerirea faţă de diferenţa dintre voturile oferite pentru Maia Sandu şi cele acordate pentru integrarea europeană.