După mesele copioase de Crăciun, soarele primăvăratic a scos mai mulţi oameni din case. Unii s-au distrat, în parcuri, alături de copii și familie, alții au făcut mișcare. O bună parte a vizitat târgul de Crăciun din centrul Chișinăului.
A fost agitație mare, astăzi, la târgul de Crăciun din centrul Chişinăului. S-au format rânduri la patinoar şi în zonele de distracţie pentru copii. Cei mai mari au gustat din vinul fiert.
"Rar avem ocazia să stăm doar noi doi cu fetița. Ea a vrut să meargă la patinoar, așa că am venit aici. Este foarte bine și ne distrăm. Ieșim să ne mai plimbăm. Când stai doar la televizor, nu e suficient, trebuie și să te plimbi. Iată, am venit să vedem bradul și să admirăm cum patinează copiii."
Târgul de Crăciun va fi deschis până pe 15 ianuarie, cu posibilitatea unei prelungiri până pe 31 ianuarie. Cei care se bucură de numărul mare de vizitatori sunt comercianții.
"Vă servim cu cel mai bun izvar, preparat dintr-un vin de casă foarte gustos, cu diferite fructe. Avem patiserie, turte dulci, gogoși Comparativ cu anul trecut, este mult mai multă lume, iar de Anul Nou și astăzi, de Crăciun, vă așteptăm cu brațele deschise."
Şi parcurile au fost pline. Fie că au dorit să facă sport sau au ieșit la terenurile de joacă cu cei mici, oamenii au încercat să profite de vremea frumoasă, care ne-a amintit, mai degrabă, de un început de primăvară.
"Ne plimbăm în multe locuri, nu doar aici, în parcul La Izvor. De ceva timp nu am mai fost aici și ne-am bucurat să-l revizităm. Ziua este frumoasă, sărbătoarea este minunată, așa că am decis să venim să-l vizităm."
"De dimineață am fost la biserică, în sectorul Botanica, apoi am venit aici. Am 70 de ani și sunt foarte bucuros că au construit un teren, unde toată lumea poate veni să se antreneze. Facem antrenamente de dimineață, apoi luăm prânzul. Sărbătorim Crăciunul într-un mod simplu."
Bugetarii au și mâine zi liberă, iar de joi revin la muncă. La fel şi elevii încep școala după o vacanţă de două săptămâni.