Extern

Germania se îndoieşte de capacitatea Ungariei de a asigura preşedinţia UE în al doilea semestru în 2024. Olanda: Este ceea ce simţim toţi

post-img
Victor Orban

Secretarul de stat german însărcinat cu Afaceri Europene Anna Lührmann pune la îndoială, marţi, capacitatea Ungariei de a exercita preşedinţia Consiliului European, în al doilea semestru al lui 2024, un ecou al unor îngrijorări ale eurodeputaţilor, relatează AFP, citată de Agerpres.

Ungaria, condusă de către premierul naţionalist Viktor Orban, ”este în prezent izolată în interiorul uniunii Europene (UE), din cauza unor probleme legate de statul de drept, care sunt cu adevărat grave”, a subliniat ea în cadrul unei reuniuni a omologilor săi europeni, la Bruxelles, scrie G4Media.

Anna Lührmann subliniază că Ungaria ”face mereu să planeze îndoiala asupra susţinerii sale a Ucrainei în războiul de agresiune brutal al Rusiei”.

”Acesta este motivul pentru care eu am îndoieli asupra capacităţii Ungariei de a exercita preşedinţia Consiliului”, a sublniat ea.

Ministrul olandez de Externe Wopke Hoekstra şi-a exprimat, la rândul său, ”disconfortul” faţă de perspectiva unei preşedinţii ungare a UE.

”Este ceea ce simţim toţi”, a datel asigurări.

Ministrul ungar al Justiţiei Judit Varga a apărat, însă, capacitatea Ungariei de a asigura această preşedinţie semestrială şi de a organiza dezbateri ”de bună-credinţă”.

Ungaria a deţinut preşedinţia semestrială a UE în primul semestru al lui 2011.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter