Extern

Şeful diplomaţiei UE susţine o finanţare pe termen lung a asistenţei militare pentru Ucraina

post-img
Josep Borrell
Sursa foto: © European Union

Uniunea Europeană analizează posibilitatea creării unui fond dotat cu 20 de miliarde de euro pentru o perioadă de patru ani pentru a continua să sprijine armata ucraineană în lupta împotriva invadatorilor ruşi, au declarat joi surse diplomatice citate de AFP.

''Vom discuta despre maniera de a continua să sprijinim Ucraina pe termen lung, despre angajamentele de securitate şi garanţiile pe care le putem aduce'', a indicat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, înaintea unei reuniuni a miniştrilor europeni de externe, la Bruxelles.

''Am prezentat un plan ce vizează garantarea unui sprijin financiar pentru Ucraina începând de anul viitor, care va reprezenta o sumă destul de importantă. Sper că miniştrii îl vor susţine'', a adăugat Borrell, fără a preciza suma exactă care va fi examinată de statele membre, potrivit Agerpres.

O sursă diplomatică a indicat că ajutorul militar avut în vedere este de 5 miliarde euro anual pentru perioada 2024 - 2027, ceea ce ar însemna 20 de miliarde de euro în total, chiar dacă deocamdată discuţiile sunt doar la început.

O dezbatere mai aprofundată asupra acestui proiect privind ''fondul de apărare'' va avea loc în 31 august la o reuniune informală a miniştrilor de externe din UE ce va fi găzduită de oraşul spaniol Toledo, sub egida preşedinţiei spaniole a Consiliului UE.

Unele state membre, în special Ungaria, s-ar putea opune iniţiativei, iar unda verde din partea liderilor statelor membre UE ar urma să fie dată la Consiliile Europene din a doua jumătate a acestui an, din octombrie şi decembrie.

Până în prezent, Uniunea Europeană a oferit Ucrainei ajutor militar în valoare de 5,6 miliarde euro, în mai multe tranşe.

Pe de altă parte, Josep Borrell a susţinut că Rusia este vinovată pentru o eventuală criză majoră de alimente la nivel global, la câteva zile după ce Moscova a anunţat că se suspendă din acordul privind tranzitul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră.

''Ceea ce ştim deja este că aceasta va crea o criză alimentară de mari dimensiuni în lume'', a declarat Borrell înaintea unei reuniuni a miniştrilor de externe din statele membre UE.

El a acuzat Rusia de atacarea deliberată a silozurilor cu cereale din portul ucrainean Odesa, ceea ce va duce la agravarea crizei alimentare.

La 24 februarie 2022, Rusia a lansat o agresiune nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei, susţinând că efectuează o ''operaţiune militară specială de denazificare'' în ţara vecină şi de protejare a comunităţii rusofone.

author-img_1

Cristina Mirca

Editor