Cultură

Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, la Zilele Operei pe insula Saaremaa

post-img
imagine simbol

Echipa Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu” a ajuns, ieri, în Estonia, pentru a participa la Festivalul internațional de operă „Zilele Operei pe insula Saaremaa”, care începe pe 25 iulie în or. Kuressaare și durează 5 zile. Ministrul Culturii, Sergiu Prodan va participa la inaugurarea celei de-a XVI-a ediții a festivalului, alături de ministra culturii din Estonia, Piret Hartman.

Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” va prezenta patru spectacole pe insula operei: spectacolul „Turandot”, relativ recent montată - opera „La bohème”, care are în distribuție tinerii artiști ai trupei, renumita „Aida” și baletul „Lacul Lebedelor”. Festivalul se va încheia cu un concert de gală al vedetelor de operă și balet din Republica Moldova.

Potrivit ministrului culturii, Sergiu Prodan: „Este o premieră pentru o instituție teatral-concertistică din RM să participe in corpore la un Festival internațional, în cadrul unei ediții consacrate în totalitate țării noastre. Este cu atât mai responsabil, în anul în care Moldova a ales ireversibil calea europeană și își dorește să se impună lumii prin cultura sa, inclusiv punând în valoare talentul artiștilor de aici prin valorificarea unor  astfel de posibilități”.

Ministrul va participa la inaugurarea Festivalului de anul acesta și are planificate în agendă o întrevedere cu ministra culturii din Estonia, Piret Hartman, dar și cu alți oficiali.

Directorul general și prim-dirijorul Teatrului Național de Operă și Balet din Moldova, Nicolae Dohotaru, a declarat: „Am cântat pe cele mai prestigioase scene de operă din lume, dar ca întregul eveniment să se bazeze doar pe opera moldovenească, este pentru prima dată!

Am venit în Estonia cu un cor și o orchestră extraordinară! Voci de excepție! Am luat cu noi un foniatru aici, pe insulă, ca să facem față riscurilor cauzate de temperatura scăzută și să fim pregătiți pentru orice surprize. Sarcina noastră este să ne facem treaba bine și să impresionăm”.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter