Elena Gîndea spune că în instituția în care activează incluziunea a început să fie dezvoltată încă în 2014, când a fost angajată în calitate de cadru didactic de sprijin și a devenit prima persoană care a ocupat această funcție în liceu.

„Vă spun sincer, fiind licențiată în Psihologie, în 1994 nici nu știam ce este asta. Când m-am angajat, i-am întrebat ce este cadrul didactic de sprijin. Aveam un centru de resurse dotat de Uniunea Europeană și, inițial, părea ceva foarte simplu”, a povestit Elena Gîndea.

La început, în liceu erau doar câțiva copii cu dificultăți de învățare. Între timp, numărul și diversitatea cazurilor au crescut considerabil. Potrivit cadrului didactic de sprijin, în prezent, în instituție sunt 23 de copii care au oficial rapoarte de evaluare psihopedagogică și prezintă diferite categorii de cerințe educaționale speciale. Dintre aceștia, șapte au dizabilitate severă, trei – dizabilitate accentuată, iar unul – dizabilitate medie.

„Este foarte interesant, divers și complex”, spune specialista, subliniind că lucrul cu acești copii presupune o permanentă pregătire și informare.

Elena Gîndea afirmă că un specialist în domeniu trebuie să fie într-o continuă formare, deoarece realitatea din școli se schimbă, iar profesorii se confruntă cu situații pentru care nu au fost neapărat pregătiți în timpul studiilor.

„Practic, în fiecare zi citesc, mă informez, nu doar despre ceea ce există aici, în Moldova, dar și despre ceea ce se întâmplă în toată lumea”, a declarat aceasta.

Specialista își amintește că, atunci când a absolvit Facultatea de Psihologie, în 1994, despre unele dintre tulburările cu care se confruntă astăzi școlile se vorbea foarte puțin.

„Despre copii cu sindrom Down nu am învățat, de tulburări din spectrul autist nici nu se auzea, adică nici nu se diagnostica. Abia când am ajuns în școală am început să aud despre copii cu tulburări din spectrul autist și să citesc despre ei”, a explicat Elena Gîndea.

În opinia sa, faptul că tot mai mulți copii cu cerințe educaționale speciale ajung în școlile de masă este parte din procesul de incluziune.

„Măcar că închiderea școlilor specializate este o cauză că au început să fie copiii în școlile de masă, dar asta și este incluziunea. Copiii să nu se simtă marginalizați. Sunt copii ca toți copiii”, a spus cadrul didactic de sprijin.

Aceasta subliniază că rolul cadrului didactic de sprijin nu se limitează la lucrul direct cu elevul. Specialiștii trebuie să ofere sprijin și profesorilor, care se confruntă, la rândul lor, cu noi provocări.

„Asta e sprijin: îi pui umărul, îi dai o mână. Inclusiv pui umărul și dai o mână de ajutor profesorilor. Profesorii au învățat multă psihologie și pedagogie, dar când au început să vină copii cu dificultăți de învățare, cu tulburări socio-afective și de comportament, mai ales, nu au fost pregătiți pentru această realitate. Și veneau la mine speriați: Ce facem?”, a relatat Elena Gîndea.

Pentru ca incluziunea să fie una reală, schimbarea trebuie să înceapă, însă, din familie și din societate, consideră specialista.

„O școală inclusivă merge de la o societate inclusivă. În primul rând, trebuie să fie educată societatea. Toleranța, compasiunea, înțelegerea trebuie să vină din familie, de la copii, adică deja să meargă la grădiniță și să nu se teamă că acel copil este molipsitor. Asta vine de la părinți, iar apoi copiii vin cu același model de comportament în școală, cu care noi trebuie să lucrăm”, a declarat ea.

Printre soluțiile necesare, Elena Gîndea menționează formarea continuă a profesorilor, dar și aplicarea unor instrumente deja existente în sistemul educațional, precum programul educațional individualizat, curriculumul modificat și abordarea individualizată a elevilor.

„Bune practici ar fi să se facă formări pentru profesori. Avem niște profesori foarte extraordinari, eu vorbesc chiar de școală, de Republica Moldova, dar nu sunt pregătiți pentru a lucra cu acești copii”, a precizat cadrul didactic de sprijin.

Potrivit acesteia, o școală nu poate fi considerată cu adevărat incluzivă doar pentru că acceptă un copil cu cerințe educaționale speciale. Important este ca elevul să fie implicat în viața colectivului și în activitățile școlare, alături de ceilalți copii.

„O școală inclusivă sau o grădiniță inclusivă nu este școala sau grădinița unde a fost primit acest copil și așezat într-un colț de clasă: Stai liniștit acolo. El trebuie să fie implicat în activități”, a conchis Elena Gîndea, menționând că au existat situații în care copiii cu cerințe educaționale speciale au dorit să participe la activități și spectacole alături de colegii lor, iar acest lucru trebuie încurajat.