A fost Cod Galben de caniculă astăzi, în cea mai mare parte a Republicii Moldova. Temperaturile au urcat până la +35 de grade Celsius, iar oamenii au profitat de vremea caldă și au ieșit la plajă, în parc sau la terase. Și asta pentru că, de mâine, temperaturile scad, iar vremea se răcorește.
Primul weekend de toamnă i-a prins pe mulți tot la plajă. La Valea Morilor, oamenii s-au scăldat și s-au bronzat, bucurându-se de ultimele zile fierbinți. Pentru copii, a fost o adevărată prelungire a vacanței.
La terase, sistemele de pulverizare a apei au funcționat fără întrerupere, iar înghețata și limonada au fost cele mai solicitate. Chiar dacă este deja toamnă în calendar, temperaturile ridicate îi fac pe oameni să se protejeze în continuare de soare.
Unii au preferat plimbările liniștite, în timp ce alții nu au renunțat la mișcare nici pe zăduf.
Havuzurile din Chișinău au fost adevărate oaze de salvare. Lângă Teatrul Național de Operă și Balet am întâlnit un grup de doamne, foste colege la Facultatea de Filologie din cadrul USM. Se adună periodic și spun că nicio vreme din lume nu le strică tradiția.
Iar dacă astăzi am avut parte de Cod Galben de caniculă, de la ora 20:00 intră în vigoare un nou Cod Galben, de această dată de instabilitate atmosferică. Avertizarea este valabilă până mâine, la ora 05:00. Meteorologii prognozează descărcări electrice, averse puternice, izolat cu grindină, dar și vijelii, cu rafale de până la 20 de metri pe secundă.