Justiție

Serviciul Vamal raportează încasări de peste 714,14 milioane de lei

post-img
Serviciul Vamal

În perioada 17 - 23 iunie 2024, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 714,14 milioane de lei, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 17 miliarde lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control la 109,8%.

Totodată, în perioada 17 - 23 iunie 2024, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare circa 18,6 milioane lei, ceea ce reprezintă 2,61% din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 12383 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 64325 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 18404 și, respectiv, 14962 traversări.

Prin urmare, banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter