Actualitate

O stradă din Bălți ar putea purta numele poetului Grigore Vieru

post-img
Grigore Vieru

Deși au trecut deja 15 ani de la moartea lui Grigore Vieru, nicio stradă din Bălți nu poartă numele poetului. Autoritățile locale care s-au perindat au tot promis că o vor face, dar nu s-au ținut de cuvânt. Prin urmare, câțiva activiști civici au decis să grăbească procesul și au depus o solicitare la primărie pentru a redenumi strada Konev în Grigore Vieru, transmite NordNews.

„Grigore Vieru a fost și rămâne un poet al iubirii și frumuseții, care a reușit prin versurile sale să transmită emoții și valori. El a fost una din figurile de rezistență ale perioadei de renaștere națională”, se arată în solicitare.

„Considerăm că această personalitate a neamului nostru nu are parte de suficientă atenție, cu toate că s-a discutat la acest subiect. Fostul viceprimar, doamna Sava, a promis că va fi identificată și redenumită o stradă. Cu toate acestea, Grigore Vieru a rămas uitat în municipiul Bălți”, a declarat Diana Grosu, președinta Asociației pentru Drepturile Omului LEX XXI.

„Chiar dacă mareșalul Konev a avut eroism în război, dar o legătură mai mare cu Bălțiul cred că ar avea poetul Grigore Vieru. În general, avem prea mulți voievozi, soldați, în cinstea cărora au fost numite străzi, dar foarte puțini oameni de cultură”, susține Maxim Burduja, activist civic.

Unii locuitori de pe strada Konev salută ideea, dar se tem că vor fi nevoiți să se confrunte cu multe chestiuni birocratice.

„Numai nu asta pentru că anume aici locuiesc. Va trebui să-mi schimb viza de reședință și toate celelalte, dar, în general, nu sunt împotrivă”.

„Sincer, nu știu. Cred că nu ar fi rău. Cred că da, este un poet cu renume”.

„Constantul trebuie să rămână constant. Sunt alte străzi care pot fi redenumite în cinstea lui Vieru. De ce anume Konev? Toți s-au obișnuit că e strada Konev. La Bălțiul Nou au schimbat atâtea străzi încât acum nu mai știi care și unde se află”.

Și consilierii municipali au păreri împărțite cu privire la redenumirea străzii Konev, dar cred că Grigore Vieru merită toată atenția autorităților.

„Consider că este o inițiativă binevenită. Noi, consilierii PAS, vom susține această inițiativă și, la rândul nostru, vom depune un demers pentru a susține această inițiativă”, afirmă Iurie Beșliu, consilier municipal.

„În Bălți există alte străzi care pot fi redenumite. Totodată, sunt în construcție noi complexe locative. Aceste străzi pot fi numite în cinstea lui Grigore Vieru.  Nu schimbi pur și simplu indicatoarele, cum cred unii activiști. Sunt mai multe proceduri cu care se vor confrunta cetățenii – la cadastru, în legătură cu pământurile, prelungirea arendei, comunicațiile și schimbarea vizei de reședință”, a conchis Serghei Gramma, consilier municipal.

Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta, raionul Briceni. Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost un simbol al Basarabiei înstrăinate, un creator care a luptat pentru adevăr, identitatea de neam și de origine română. Inima sa a încetat să bată în noaptea de 18 ianuarie 2009. În prezent, bustul poetului este instalat pe Aleea Clasicilor Culturii Naționale din Bălți. 

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter