24 de reprezentanţi ai agenţiilor de ocupare a forţei de muncă din Republica Moldova şi Ucraina vor oferi asistenţă specializată tinerilor care sunt în căutarea unui serviciu. În cadrul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul Lituaniei, 1.900 de persoane au fost ajutate să-şi găsească un loc de muncă sau chiar să-şi schimbe profesia.
Instruirile au loc în cadrul Programului EU4Youth Faza a treia: Ocuparea forţei de muncă şi antreprenoriat în rândul tinerilor. În cadrul trainingului, reprezentanţii agenţiilor de ocupare a forţei de muncă din Ucraina şi Republica Moldova sunt instruiţi să ghideze tinerii să-şi aleagă o profesie care să li se potrivească.
ELENA GRĂDINARI, specialist, Direcţia Ocuparea Forţei de Muncă Floreşti: Aceste două zile pentru mine au fost utile, am învăţat foarte multe ca fiind specialist nou, la fel şi schimbul de experienţă dintre Republica Moldova şi Ucraina, am aflat unele aspecte cu care lucrează colegii noştri şi cred că o să le aplicăm în practica noastră. Avem foarte multe persoane care doresc să schimbe ceva în viaţă şi nu au o profesie oarecare. Noi avem diferite posibilităţi de a le obţine. La moment organizăm cursuri de a iobţine o profesie nouă, pe bază de vouchere. Avem instituţii acreditate.
OLHA DEREVIANCHUK, specialist, Centru de Ocupare a Forţei de Muncă, regiunea Kirovograd: Avem o situaţie dificilă în Ucraina. Sunt multe persoane revenite după armată care nu sunt sigure de viitorul lor. Rolul nostru este să îi ajutăm să aleagă o profesie sau să îşi schimbe profesia.
INGA BALNANOSIAN, mentor: Toate instituţiile din administraţia publică, din Europa şi din lume, trebuie să-şi modernizeze serviciile. După transformarea globală şi digitală trebuie să facem faţă provocărilor economice. Toţi angajaţii din administraţia publică trebuie să însuşească aceste bune practici.
Programul a ajutat să-şi găsească un loc de muncă peste 1900 de tineri din Moldova, în special, tineri din categoriile vulnerabile.
NIJOLE DILBIENE, expert program EU4Youth: ANOFM nu a încetat să lucreze şi a înregistrat progrese pentru că a fost susţinută de alte ţări, în contextul în care Republica Moldova are statut de stat candidat la integrarea în UE. În cadrul programului am desfăşurat instruiri, am explicat ce servicii pot să ofere, am împărtăşit din experienţele noastre, cum să discute cu angajatorii şi tinerii care doresc să se angajeze, ce să îi întrebe.
Programul EU4Youth faza a treia: Ocuparea forţei de muncă şi antreprenoriat în rândul tinerilor este implementat de Agenţia Centrală de Management a Proiectelor şi finanţat de Uniunea Europeană şi Ministerul Afacerilor Externe al Lituaniei.
REPORTER: MĂDĂLINA COCIU
Imagine: Vadim Verbnîi