Un proiect pilot destinat modernizării sistemului de învăţământ a fost lansat azi in Republica Moldova. Platforma "Haptilica" este o soluție bazată pe realitate augmentată și îşi propune să crească interesul elevilor pentru disciplinele de învățământ şi calitatea accesului la educaţie. Proiectul va fi implementat în 100 de instituții de învățământ gimnazial, începând cu luna septembrie.
Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării proiectul îşi propune să transforme modul în care elevii interacționează cu materia de studiu, în special in știință, tehnologie, inginerie și matematică. Platforma "Haptilica" permite elevilor să manipuleze virtual obiecte tridimensionale prin intermediul unor aplicații pe dispozitive mobile. EMIL CHICHIOI fondator, compania "Bloomcoding": Pe acest telefon puteţi observa o experienţă care se numeşte realitate augmentată. Pe acest corp din hârtie pe care elevii îl fac la lecţii, elevii pot să studieze diagonalele şi secvenţele interioare, planometria acestui obiect. Noi, de fapt, vrem să dezvoltăm experienţe pentru tot segmentul de clase gimnaziale, ulterior – liceu, clase primare. Şi nu ne focusăm doar pe subiectele STEM, adică ştiinţe, ne focusăm şi pe subiectele umaniste. Proiectul-pilot va fi implementat în rețeaua de Școli Model și în alte instituții selectate şi va benefica de sprijnul Universității Pedagogice de Stat "Ion Creangă" și al Centrului Național de Inovații Digitale în Educație "Clasa Viitorului". Pe parcursul implementării, va fi realizat și un studiu pentru a evalua impactul tehnologiei asupra performanțelor școlare, a gradului de implicare a elevilor și a motivației acestora pentru învățare. ALEXANDRA BARBĂNEAGRĂ rector, Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă", Chișinău: Este pentru prima dată când în procesul de învăţământ vor fi introduse şi pilotate tehnologiile de hapting. Vreau să zic că acest produs care va fi lansat astăzi e unul autohton, dar care deja s-a făcut vizibil pe plan european. Sunt sigură că din septembrie vom începe să pilotăm această tehnologie pentru a vedea impactul tehnologiile digitale asupra procesului de învăţământ. Proiectul pilot este lansat de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă". REDACTOR: CARINA MULLER