Primul radar militar performant, cumpărat în 2022, este operaţional. Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, recunoaşte, însă, că un singur astfel de echipament modern este insuficient pentru supravegherea spaţiului aerian al ţării. Iar celelalte 20 de radare de care dispune Armata Naţională sunt depăşite tehnologic, fiind de pe vremea Uniunii Sovietice.
De aceea, în prima parte a anului viitor urmează să ajungă în ţară şi un al doilea radar militar, capabil să detecteze drone, dar şi alte ţinte aeriene.
ANATOLIE NOSATÎI, ministrul Apărării: Este un radar de ultimă generaţie. Este în funcţiune. Angajaţii noştri cunosc cum să-l opereze, dar avem nevoie de mai multe pentru a crea acel sistem ce ne va permite o supraveghere permanentă, la diferite altitudini şi mai ales că acum dronele au devenit o ameninţare frcventă, să le putem depista şi pe ele. Al doilea radar este în proces de confecţionare. Proiectul şi acordul de achiziţionare a fost semnat ceva timp în urmă, cu ajutorul partenerilor din Uniunea Europeană şi va fi finanţat de către instrumentul european pentru pace. Livrarea acestuia va fi în 2026 şi în primul trimestru trebuie să fie operaţional.