Actualitate

O nouă zi, un nou fals! O „scrisoare” pretinsă a fi din partea șefului Misiunii de Parteneriat a UE, trimisă mai multor instituții de stat

post-img
fals

O altă scrisoare falsă, de aceasta pretinzând că vine din partea șefului Misiunii de Parteneriat a UE în Republica Moldova (EUPM), a fost trimisă mai multor instituții de stat. Ministerul Apărării susține că acest document este complet FALS!

În pretinsa scrisoare se vorbește despre un program, privind presupuse „Măsuri de protecție preventivă împotriva agresiunii ruse”, care prevede, printre altele, trimiterea unui contingent militar în Ucraina.

Ministerul Apărării susține cu tărie că, conținutul și formatul acestei scrisori sunt inventate.

Ministerul  mai precizează că EUPM Moldova este o misiune civilă și nu se ocupă de recrutare militară. Urmăriți canalele oficiale și verificate ale autorităților și instituțiilor partenere pentru informare pe subiecte de actualitate.

Fals



author-img_1

Lidia Gorka

Reporter