Extern

Ucraina: ONU denunţă un atac ''odios'', după bombardamentul rus asupra oraşului Cernigău

post-img
Steag ONU

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a denunţat sâmbătă un nou atac rus ''odios'' care a vizat civili în centrul oraşului Cernigău (Cerhihiv), în nordul Ucrainei, atac ce a făcut cel puţin şapte morţi şi 110 răniţi, potrivit autorităţilor locale, informează AFP.

"Este odios să ataci piaţa principală a unui mare oraş, dimineaţa, în timp ce oamenii se plimbă, unii ducându-se la biserică pentru a celebra o sărbătoare religioasă", a denunţat într-un comunicat coordonatoarea umanitară a ONU în Ucraina, Denise Brown.

"Condamn această schemă repetată de bombardamente ruse asupra unor zone populate din Ucraina, (bombardamente) ce cauzează morţi, distrugeri masive şi nevoi umanitare tot mai mari", a subliniat responsabila ONU.

"Aceasta trebuie să se oprească", a mai cerut Denise Brown, la câteva ore după acest atac sângeros asupra oraşului Cernigău, în nordul Ucrainei.

Acest atac cu rachete, care a avut loc în dimineaţa zilei de sâmbătă, s-a soldat cu cel puţin şapte morţi şi 110 răniţi, un bilanţ greu în acest oraş situat la 100 de km de frontiera cu Rusia.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter