Extern

Pentagonul denunţă acţiuni ''din ce în ce mai riscante'' ale Chinei în Asia

post-img
Pentagon

Ministerul american al Apărării a denunţat duminică acţiuni "din ce în ce mai riscante" ale armatei chineze în Asia, după două incidente între forţele celor două ţări în ultimele zile, informează France Presse.

"Continuăm să fim îngrijoraţi în legătură cu activităţile din ce în ce mai riscante şi mai coercitive ale Armatei Populare de Eliberare în regiune, inclusiv în ultimele zile", a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Pat Ryder, care îl însoţeşte pe secretarul american al apărării, Lloyd Austin, la o conferinţă de securitate în Singapore, notează Agerpres.

Aceste declaraţii intervin după două incidente implicând forţele armate americană şi chineză în strâmtoarea Taiwan şi în Marea Chinei de Sud în ultimele zece zile.

Marina americană a acuzat sâmbătă o navă chineză de a se fi deplasat în zigzag într-un mod "periculos" în jurul unuia dintre distrugătoarele sale care naviga în strâmtoarea Taiwan împreună cu o navă canadiană.

China nu a menţionat acest incident, dar a acuzat SUA şi Canada de a provoca "în mod intenţionat probleme în strâmtoarea Taiwan", a cărei suveranitate o pretinde.

Washingtonul a acuzat de asemenea pilotul unui avion de vânătoare chinez că a efectuat o "manevră agresivă nejustificată" în apropierea unui avion de recunoaştere american care survola Marea Chinei de Sud în 26 mai. Beijingul a acuzat avionul american de "pătrunderea deliberată" într-o zonă de antrenament a Chinei "pentru a efectua operaţiuni de recunoaştere", potrivit AFP.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter