Extern

Atmosferă de basm la Londra, înaintea încoronării lui Charles al III-lea. În Regat au sosit sute de mii de turiști

post-img
imagine simbol

În ajunul încoronării Regelui Charles al III-lea, capitala Regatului e decorată cu stegulețe și însemne ale monarhiei britanice, se organizează tururi de oraș în punctele cheie ale ceremoniei din 6 mai, iar turiștii se bucură din plin de entuziasmul premergător marelui eveniment.

 


La Londra sunt deja sute de mii de turișți din toată lumea. Se plimbă pe străzi, cumpără suveniruri sau fac tur de oraș cu mijloacele de transport special amenajate, transmite stiriletvr.ro.

CLAUDIA LOMBAERT, turistă din Belgia: E o ocazie unică în viaţă să simţi atmosfera unei încoronări, iar acum cea a Regelui Charles. Aşa că e un mod extraordinar de a sărbători ziua de naştere a mamei mele.

Absolut totul, de la decorațiuni până la ceaiuri și prăjituri are legătură cu încoronarea Regelui Charles al III-lea.

Restaurantele oferă preparate culinare ce se regăsesc în meniul obișnuit al Familiei Regale. De exemplu, prăjitura cu prune, una dintre preferatele regelui.

Hotelurile din Londra nu mai au nici măcar o cameră liberă. Peste tot domnește deja atmosfera de sărbătoare.

LUCA VIRGILIO, manager general hotel: E o nouă poveste în acest oraş minunat. Londra te ajută să-ţi imaginezi un basm frumos, are toate ingredientele, familie regală, totul. Există un interes foarte mare pentru încoronare. Nu mai avem niciun loc liber.

Dincolo de semnificația istorică, încoronarea Regelui Charles aduce o binevenită relansare economică, după anii pandemici în care turiștii au lipsit, iar restaurantele au fost goale.

PATRICIA YATES, director agenţie de turism: Evenimente cum e acesta impulsionează relansarea economică şi repun Marea Britanie pe harta turistică mondială. Şi totul e extrem de bine organizat. Toate evenimentele legate de încoronare vor fi uluitor de frumoase.

Cu mai puțin de 10 zile înaintea încoronării, celebrul muzeu al figurilor de ceară din Londra a expus noua statuie a Reginei Camilla.

JO KINSEY, manager studio, Madame Tussauds, Londra: Am avut şi o şedinţă cu Regina Camilla pentru a pune la punct toate detaliile. Am făcut fotografii pentru a surprinde exact culoarea părului, a ochilor. Am încercat ca, într-o singură şedinţă, să ne luăm toate informaţiile necesare pentru a-i recompune chipul.

Pentru replica reginei în ceară a fost aleasă o rochie de seară albastră, purtată de Camilla la recepția diplomatică din decembrie anul trecut, o ținută care, la momentul respectiv, a fost unanim apreciată de presă și de criticii de modă, ca fiind de o eleganță și de un bun gust ireproșabile.

Deocamdată, doar presei i-a fost prezentată replica în ceară a reginei consoarte, însă, de la sfârșitul acestei săptămâni, va fi expusă și vizitatorilor.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter