Recomandări

Ex-ministrul român al Comunicațiilor, Răzvan Cotovelea, vine diseară la Punctul pe AZi

post-img
Ex-ministrul român al Comunicațiilor, Răzvan Cotovelea
Sursa foto: Punctul pe AZi

Fostul secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Europene de la Bucureşti este invitatul jurnalistului Vasile Munteanu şi se va referi la experienţa României privind integrarea europeană. Răzvan Cotovelea se află la Chișinău, împreună cu alți colegi de la București, pentru a instrui demnitari, membri ai corpului diplomatic și funcționari publici din Republica Moldova.

Programul de formare profesională în domeniul afacerilor europene este organizat de Institutul Diplomatic Român în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe și Agenția Internațională pentru Cooperare în Dezvoltare. Potrivit fostului ministru de la București, acum, Republica Moldova se bucură de o deschidere fără precedent din partea cancelariilor europene, după ce pe 25 iunie a început negocierile de aderare.

Emisiunea este difuzată de luni până vineri, începând cu ora 19.00, şi poate fi urmărită pe TVR MOLDOVA, online pe pagina de Facebook dar și pe YouTube.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter