Economic

Companiile private ar putea avea dreptul să acorde diurne mai mici. Deplasările de o zi în țară nu se vor mai plăti

post-img
Valiză

Întreprinderile din sectorul privat ar putea avea dreptul să acorde diurne mai mici, iar în cazul delegării personalului pentru o singură zi în teritoriul Republicii Moldova diurnele nu vor fi acordate. Ministerul Finanțelor intenționează să modifice și să completeze Regulamentul cu privire la delegarea personalului entităţilor din Republica Moldova.

Un proiect, examinat în ședința secretarilor generali, prevede revizuirea noțiunei de ”diurna” în scopul revenirii la definiția utilizată de către angajatori până la efectuarea modificărilor prin prisma Hotărârii Guvernului nr.1058/2023, or, redacția actuală creează premise pentru intrepretarea duală a noțiunei actuale, scrie Bizlaw.md.

Dacă documentul va fi adoptat, noțiunea va fi definită în felul următor: ”diurnă – indemnizaţie zilnică, în moneda naţională sau în valuta străină, acordată în scopul compensării cheltuielilor suportate suplimentar de personal în timpul delegării pentru hrană, diferite servicii, inclusiv costul transportului pe teritoriul localităţii în care a fost delegat şi alte cheltuieli”.

Totodată, s-a decis asupra reintroducerii normei prin care în cazul delegării personalului pentru o singură zi în teritoriul Republicii Moldova diurnele nu vor fi acordate. Autorii inițiativei spun că decizia a fost luată ca urmare a recepționării a mai multor adresări din partea contribuabililor.

Se propune precizarea faptului că călătoriile de serviciu pe teritoriul Republicii Moldova care țin de desfășurarea activității permanente a personalului și se desfăşoară în timpul aflării în drum sau poartă un caracter mobil ori ambulant nu vor fi considerate deplasare în interes de serviciu.

De asemenea, entitățile din sectorul privat vor fi în drept să acorde diurna în cuantumul mai mic decât cel prevăzut în anexa nr.2 din Regulament, dar nu mai puțin decât 75% din cuantumul respectiv.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter