„Scena unui teatru mărturiseşte viaţa, o completează şi adânceşte", spune Claudiu Bleonţ, actor de teatru şi de film dar şi prezentator TV din România. Născut 27 august 1959, la Bucureşti, de-a lungul activităţii sale artistice Bleonţ a jucat în zeci de piese şi filme emblematice româneşti. Cu o carieră impresionantă, actorul a reuşit să stârnească admiraţia românilor de pe ambele maluri ale Prutului. "Scena teatrului este sanctuar de creaţie al actorului", este crezul după care se ghidează Blonţ.
CARINA MULLER jurnalist TVR MOLDOVA: „ Reuniunea Teatrelor Româneşti 2024: "Gertrude" şi "Două Poveşti de Amor". Două dimensiuni: o luptă a surzilor de Cehov şi o curte a capetelor încoronate, o maşinărie stricată a lumiii anihilate în universul Shakespearian. Suprapuse pe o cronologie actuală, credeţi, simţiţi că redau pulsul împrejurărilor, adaug, a secoului 21?
CLAUDIU BLEONŢ actor de teatru şi film din România: „Da, absolut. În regia lui Silviu Purcărete se mărturiseşte un adevăr fundamental în planul politicii: "toţi au dreptate".
Şi replica de final: "e tânăr..."
Va urma acelaşi proces, va trece prin aceeaşi poveste. Într-un fel vrea să spună că toţi au dreptate, dacă ne referim şi păstrăm carte de căpătâi - Biblia, acolo spune: "eu sunt începtul şi sfârşitul – Alfa şi Omega." El, universul, omniscientul, omniprezentul, Dumnezeu iar el a făcut lumea după chipul şi asemănarea lui, toate personajele din piese sunt oglindiri ale unei adâncimi care este a lui. Dacă e să fac o paralelă ar fi cu natura, există stejarul şi există păpădie, viţa de vie şi leurda. Toate au rost, există o armonie însă în cadrul naturii, cu toate că un copac mare ia din lumina soarelui iar cel mic trebuie să facă efort să ajungă acolo. Şi acolo există, nu în mod real, o competiţie iar aici am să-l citez pe Marin Sorescu, întrucât am fost aici cu "Paracliserul": "să ia legătura cu pomii, când se feresc unii de alţii". Practic, rădăcina fiecărui copac este în aşa fel construită încât el să nu rămână sufocat de ce este în jur, ei fiind imobili. Omul se mişcă, omul poate avea ispită, cum s-a şi întâmplat, ne referim la Biblie, unde Cain vrea să-l omoare pe Abel iar ei sunt făcuţi tot de acelaşi Univers, esenţă, matcă dar sunt lăsate acolo pentru ca omul să se cunoască pe sine şi atunci revenim, aici, să te cunoşti pe tine însuţi. Iar dacă eu atunci fac efortul de a-mi lărgi conştiinţa, ne referim acum la "Gertrude", conştientizez precum o face fiecare personaj, cu cât avansa piesa, întrebările veneau din ce în ce mai adânci, misterul se adâncea şi intensitatea întrebărilor creştea.”
CARINA MULLER jurnalist TVR MOLDOVA: „Opacitatea lucrurilor, pentru că, aici, se nasc neînţelegerile chinuitoare, să trasăm o linie de demarcaţie: pe scândura teatrului, de ce fiecare protagonist are nevoie de un antagonist? E valabila chestiunea şi dincolo de scenă? ”
CLAUDIU BLEONŢ actor de teatru şi film din România: „Scena mărturiseşte şi completează viaţa, o adânceşte. Teatrul este ieşit din templu ca să spună povestea omului despre om către om, să o spună într-o formă mai uşoară, mai pe înţeles decât un ritual, ritual religios. Chiar Jerzy Grotowski spunea despre actori că sunt un "pontifexem" – un făcătir de punţi. Deci, noi redăm punţi de înţeles către cel din sală. Iar rostul e să ne punem întrebări, sigur cine cunoaşte ceva sunt în cimitir. Aia au răspunsul ultimii.
-Iar averea lor este uriaşă...
Iar acum revin la Sorescu, foarte frumos spune: în gura fiecărui mort se află o pâlnie prin care se toarnă mister în univers. Este foarte frumos, sunt îmbogăţit de o mărturisire a unui mare mistic, Andrei Tarkovski, care a făcut filmul: "Călăuza" iar în această peliculă, condiţia lui Stalker, cel care ducea nişte oameni să se întâlnească cu misterul, era în acelaşi timp şi partea lui de căutare într-o aşezare permanent nouă a misterului. Pericolul în viaţa de zi cu zi, tocmai de aia teatrul are nevoie de polarităţi de luptă: bine şi rău, întuneric şi lumină, pericolul este să spui "ştiu". Poţi spune "ştiu că nu ştiu", dacă spui "ştiu" atunci te-ai blocat şi spun: de la câţi metri de sub pământ vorbeşti? Pentru că numai acolo pot fi certitudini. Există o certitudine: totul este în schimbare.”
CARINA MULLER jurnalist TVR MOLDOVA: „Într-un interviu aţi declarat, citez: "românii s-au salvat prin cultură". Cum apreciaţi, ce face teatru atunci când o societate e pe buget de austeritate spirituală? ”
CLAUDIU BLEONŢ actor de teatru şi film din România: „La noi, în perioada dictaturii staliniste, pentru că lumea s-a închistat când a îmbrăţişat această utopie a comunismului. Apoi s-a repercutat, a ajuns variante naţionale, după care au urmat momente de deschidere. În 1956 - în Ungaria, acelaşi tipar pe care îl fac acum cu Ucraina. În 1968 s-a iluminat şi Cehoslovacia, iaraşi au venit peste ei să-i închidă. Acum s-a eliberat Ucraina – au venit peste ei... şi, aici, vor o deschidere, vin peste ei. Sunt energii şi substanţe, sunt prezenţe care simt: se poate şi altfel. Putem să ne scuturăm de o tradiţie şi cum spune Woody Allen: "Tradiţia este iluzia permanenţei."
Acum revenim la întrebare că nu am pierdut firul. În acei ani, noi ne salvam sau ne întreţineam starea de spirit prin, să zic rapid printr-un cuvânt, şopârle, găseam în textele pe care le jucam şi care oricum erau puţine, erau texte care nu aveau voie să fie ultimele texte din Europa sau din Statele Unite, din istoria lumii. Erau texte care trebuiau să fie într-un fel pe linia partidului. Un model, la cub, uitaţi-vă ce se întâmplă în Coreea de Nord, o formă de Coreea de Nord am preluat-o de la schimbarea care s-a petrecut în perioada lui Ceauşescu după ce s-a pus pe scaun pentru totdeauna. Nu eram identităţi, erau o masă. Teatrul se salva şi întreţinea starea de spirit prin a găsi şi a comenta altfel. Spre exemplu, jucam filmul "Zbor deasupra cuibului de cuci" cu Jack Nicholson. Acolo era o chestie despre maşinărie, lupta cu sistemul. Sau am jucat "Caligula", pentru că directorii noştri ştiau să facă frumos în faţa partidului, încercau astfel să găsească texte. Acest lucru hrănea starea de spirit.”
CARINA MULLER jurnalist TVR MOLDOVA: „Batalionul disciplinar al unui actor, setul de valori, convingerile, care sunt trăsăturile cardinale ale unui actor care îl fac să aibă portanţă în faţa spectatorilor? ”
CLAUDIU BLEONŢ actor de teatru şi film din România: „Vorbeai şi îmi veneau răspunsuri dar deja dădeam la o parte nişte gânduri. În primul rând, voi zice din punctul meu de vedere. Nu sunt dictatură, sunt Claudiu Bleonţ, un muritor, un slujitor al teatrului, fiind în trecere pe acest pământ. În timp ce mă întrebai, umblam prin sertare şi am ajuns deja la o formulă curată de a spune pentru că nu implică narcisism şi concepţii: curioziate, cercetare. Întrebarea ta a venit foarte bine pentru că venise tocmai după această chestie: cercetez, caut să aflu, această căutare de a afla, de la sine implică o armonizare a omenescului care poate, câteodată, trebuie ţinut în frâu, care poate mai rătăceşte, asemeni unui fiu rătăcitor care mai revine. Dar în parabola fiului rătăcitor, cunoaşterea este cea care îl determină şi îl împlineşte prin călătorie pe care o face fiul rătăcitor, după ce a cunoscut tot, vine şi spune: da, aici lângă tine este cel mai bine. Însă este atât de mult amplificată viziunea lui pentru că a cunoscut şi restul.”
CARINA MULLER jurnalist TVR MOLDOVA: „Atunci când un text nu mai are surprize, se epuizează ca semnificaţie sau fie e de un convenţional sărăcăcios, cum repară un actor aceste stângăcii?”
CLAUDIU BLEONŢ actor de teatru şi film din România: „Am gândit, mi s-a întâmplat să am această perspectivă sărăcă pentru că atâta ştiam şi înţelegeam eu la momentul acela. Dar nu există, conform premiului Nobel pentru fizică şi Bibliei... şi acum îmi vine în minte Blaga: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, şi nu ucid cu gândul misterele ce ies în calea mea, în flori, în ochi, pe buze ori morminte." Nu e nimic glorios aici: ochi, flori, natură, iubire, morminte, strămoşi, viitorul. Cândva – da, atunci când nu înţelegeam am zis că textul e prost sau nu se duce departe. Eram discreţionar în momentul acela, mă privesc şi cu tandreţe, de aia şi i se zice astfel: iartă, doamne, neştiinţa şi neputinţa mea.”
CARINA MULLER jurnalist TVR MOLDOVA: „Și, domnule Bleonţ, o ultimă întrebare, de altfel, care va continua să stea întinsă, adică e de cursă lungă: care, totuși, este acordul între şansă şi talent?”
CLAUDIU BLEONŢ actor de teatru şi film din România: „ Şansă şi talent, aş zice că sunt legate de destin. Iubesc, am iubit şi voi iubi teatrul ca o veşnicie dar pot să spun că a fost o întâmplare. Eu nu am determinat intrarea la facultate, aceasta s-a produs. Nu aş face un blocaj din povestea vieţii mele şi fetiţei mele de 11 ani, îi ofer libertatea şi îi spun: caută să iubeşti şi nu ce vrei să faci.”
CARINA MULLER jurnalist TVR MOLDOVA: „ – Domnule Bleonţ, vă mulţumim foarte mult pentru acest interviu.”
CLAUDIU BLEONŢ actor de teatru şi film din România: „Cu drag.”
