Cultură

A început recoltarea iasomiei în sudul Franței. Mireasma delicatei flori stă la baza parfumului Chanel N°5

post-img
imagine simbol

În Sudul Franţei a început culesul iasomiei, această floare albă, fragilă, cu miros aparte care stă la baza fabricației unuia dintre cele mai vândute parfumuri din lume, Chanel N°5. De mai bine de 100 de ani, acest parfum seduce prin aromele sale și prin forma de prezentare, un flacon care poartă numele creatoarei sale, Gabrielle Chanel.

Între mare și munte, la Grasse, în sudul Franței, peste 50 de lucrători sezonieri culeg flori de iasomie. Pălării mari îi protejează de soarele arzător de la sfârșitul verii.

Fabien Bianchi, manager de operațiuni: Acţiunea în sine, solul, clima vor aduce ceva în privinţa mirosului complex, ceva foarte echilibrat, cu note nu prea puternice, ceva foarte plăcut, scrie stiriletvr.ro.

Gesturile sunt precise, dar delicate pentru că florile de iasomie sunt fragile. Culesul va dura trei luni.

Coșurile pline sunt acoperite cu o pânză umedă pentru a proteja cât mai bine florile. Apoi sunt golite și cântărite. Culegătorii lucrează șase zile din șapte. Sunt plătiți și în funcție de greutatea florilor culese care reprezintă un bonus la salariul de baza.

De patru generații, familia lui Fabien Bianchi cultivă iasomia din care se fabrică celebrul parfum.

Fabien Bianchi, manager de operațiuni: Casa Chanel nu a vrut niciodată să schimbe esenţele utilizate în compoziţia parfumurilor. Ne-au întrebat dacă vrem să încheiem un partenariat cu ei. Ne oferă stabilitate, deoarece acestea sunt culturi foarte scumpe.Dacă nu se vinde producţia, nu poţi supravieţui.

Florile sunt prelucrate în apropiere, în recipiente mari pentru a obține produsul care în amestec cu alcool și alte componente va duce în final la parfumul cu miros de iasomie de Grasse considerat și astăzi un parfum iconic, preferat de femeile din întreaga lume.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter