Actualitate

Ambasadoarea Iuliana Gorea Costin: "20 octombrie 2024-Basarabia/Moldova de Răsărit - administrată drept Republica Moldova, al doilea stat românesc din nou la răscruce"

post-img
Iuliana Gorea Costin
Sursa foto: tvr

Ambasadoarea Iuliana Gorea Costin a transmis un mesaj în care îndeamnă cetățenii Republicii Moldova să iasă la vot duminică.

"RăsCRUCE 20 octombrie 2024-Basarabia/Moldova de Răsărit - administrată drept Republica Moldova, al doilea stat românesc din nou la răscruce.

De peste trei decenii nu doar atestăm, ci trăim chinurile sisifice de constituire a celui de-al doilea stat romanesc, pe o așchie din teritoriul românesc, lăsat de secole în prizonierat străin.

Astăzi, 14 octombrie, românii moldoveni de pe ambele maluri ale Prutului sărbătoresc: pe malul stâng Acoperământul Maicii Domnului, hramul / zilele Chișinăului, iar pe malul drept, românii, adunați de pe tot întinsul Țării la Iași, capitala istorică - culturală- spirituală a Moldovei, înalță rugăciuni la Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Întregii Moldove.

Deși în mare parte cererile/rugăciunile vizează viața particulară a fiecăruia, destinul individual ni se împletește cu cel al națiunii din care facem parte și, pământeni fiind, cu cel al Omenirii.

La o altă și semnificativă răscruce, cea de la sfârșitul anilor 80 începutul anilor 90 a secolului trecut, moldovenii din stânga Prutului, veniți din satele și orașele Republicii în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău își afirmau cu tărie identitatea națională, cerând: “Limbă română, Alfabet latin!”

“Noi suntem români”, “ Unire, moldoveni” ca și prevederile Declarației de Independență erau premize pentru reîntoarcerea în sânul națiunii din care erau conștienți că făc parte.

Prea lung sau deviat drumul de la afirmare la fapte ne-a adus la răscrucea actuală la care românii moldoveni, ca și toți cetățenii Republicii sunt chemați să confirme că sunt europeni, deși Europa, nu continentul, nu cea geografică din care facem parte dintotdeauna, ci Europa valorilor civilizațiilor europene solicită, atât de la cetățeni cât și, în deosebi, de la cei care se oferă să-i conducă, o mentalitate ce generează un nivel comportamental ce dă dovadă de respect și protecție pentru valorile sale:

* Demnitatea umană-baza drepturilor fundamentale;

* Libertatea cetățenilor consfințite în Carta drepturilor fundamentale ale UE.

(Libertatea de mișcare, libertățile individuale:respectul față de viața privată, libertatea de gândire, libertatea religioasă, libertatea de întrunire, dreptul la informație și libertatea de exprimare…)

* Democrația reprezentativă - piatra de temelie a funcționării Uniunii Europene. (Toți cetățenii din UE au dreptul de a candida și de a alege pentru cine să voteze).

* Egalitatea-drepturi egale în fața legii pentru toți cetățenii. (Principiul egalității între femei și bărbați stă la baza tuturor politicilor europene și reprezintă piatra de temelie a integrării europene).

*Statul de drept, dreptul și justiția - protejate de un organism judiciar independent-Curte Europeană de Justiție.(Acțiunile UE derivă din tratate, asupra cărora au convenit toate statele membre, în mod voluntar și democratic).

* Drepturile omului-protejate de Carta drepturilor fundamentale a UE.

( Includ dreptul de a nu fi discriminat pe motive de sex, origine etnică sau rasială, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, dreptul la protecția datelor cu caracter personal și dreptul de a obține acces la justiție).

Cât de aproape suntem de implementarea acestor valori?

Să urmărim oferta electorală de o parte și alta a Prutului!

Să analizăm cine, cum au acționat și ce au lăsat în urmă cei ce se oferă să-și asume destinul unui popor.

La racla Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Întregii Moldove mulțimile nu contenesc să sosească.

Dacă s-ar respecta legile creștine, toate celelalte legi ar fi inutile!

Doamne, ajută, lucrării de curățire, luminare și desăvârșire! Amin!", transmite Iuliana Gorea Costin.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter