Social

Zelenski face apel la forţele aeriene europene să ajute Ucraina să lupte împotriva atacurilor Rusiei

post-img
Volodimir Zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut ajutorul forţelor aeriene ale vecinilor săi europeni pentru a distruge valurile de rachete şi drone ruseşti care au lovit din nou masiv ţara sa luni, relatează AFP, potrivit Agerpres.

ZFR

"În diferitele regiuni ale Ucrainei, am putea face mult mai mult pentru a proteja vieţile dacă forţele aeriene ale vecinilor noştri europeni ar lucra împreună cu avioanele noastre de luptă F-16 şi cu apărarea noastră antiaeriană", a spus el într-un discurs difuzat pe Telegram, cerând "soluţii".

"Dacă această unitate a funcţionat atât de bine în Orientul Mijlociu, ar trebui să funcţioneze şi în Europa", a adăugat el, referindu-se aparent la ajutorul acordat Israelului de către aliaţii săi occidentali pentru a respinge atacurile aeriene recente.
"America, Marea Britanie, Franţa şi alţi parteneri au puterea de a ne ajuta să oprim terorismul. Avem nevoie de soluţii", a adăugat el.

Potrivit acestuia, Rusia a folosit luni peste 100 de rachete şi 100 de drone sinucigaşe, într-unul dintre cele mai mari atacuri din ultimele luni.

Ucraina şi-a îndemnat deja aliaţii europeni să stabilească o zonă de excludere aeriană în vestul teritoriului său prin intermediul sistemelor de apărare desfăşurate în Polonia şi România, ţări vecine, pentru a crea un sanctuar în care industriile, infrastructura energetică şi populaţia civilă să fie protejate.

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat la sfârşitul lunii mai că nu există "niciun argument juridic, de securitate sau moral care să îi împiedice pe partenerii noştri să doboare rachete ruseşti deasupra teritoriului Ucrainei de pe teritoriul lor", fără a specifica modalităţile de punere în practică a acestui scenariu.

De câteva luni, Volodimir Zelenski le cere partenerilor săi occidentali sisteme suplimentare de protecţie aeriană, dar acestea sosesc doar răzleţ.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter