Cultură

La Chişinău a început Festivalul Internaţional de Teatru "Festis"

La Chişinău a început Festivalul Internaţional de Teatru "Festis"

La Chişinău a început Festivalul Internaţional de Teatru "Festis". Pe scena Teatrului " Satiricus - Ion Luca Caragiale" va fi un maraton de spectacole, cu şaisprezece trupe de pe ambele maluri ale Prutului. Invitaţii speciali vor veni din Georgia. Actorii Teatrului "Stela Popescu" din Bucureşti au fost cei care au deschis evenimentul.

CRINA MATEI, actriţă, Teatrul "Stela Popescu": „Povestea este cu totul neaşteptată, unde emoţia este extrem de puternică, muzică live, un spectacol făcut pe un text şi muzică în urmă căruia s-a şi făcut un film, am luat de acolo povestea şi am transpus-o prin filtru emoţiilor noastre”.

Genericul festivalului din acest an este  "Gândește liber". Organizatorii  și-au propus să impulsioneze producătorii de artă teatrală pentru a-şi transpunere ideile prin modalități contemporane.

ALEXANDRU GRECU, director, Teatrul Naţional "Satiricus - Ion Luca Caragiale": „Va fi o sărbătoare pentru locuitorii Chişinăului, le asigurăm spectacole de calitate, spectacole foarte bune este de ajuns să vorbesc de câteva care sunt cele mai emlematice din România, începem cu acest Hedwing”.

Din România vor fi prezente trupe din Sibiu, Bucureşti, Suceava, Tulcea, Piteşti şi Braşov. Din Georgia, va fi prezent Teatrului Dramatic de Stat din Akhaltsikhe, cu piesa  "GAZDĂ ȘI INVITAT".

CRISTIAN ŞOFRON, director,  Teatrului "Stela Popescu": „Este un lucru minunat, pentru că acest festival iată are loc. Este un lucru extrem de complicat vor veni atâtea trupe din Bucureşti, din Republica Moldova şi alte locuri, iar lucru acesta necesită mult efort din acest motiv felicit echipa Tatrului "Satiricus Ion Luca Caragiale".

NICOLAE IVĂŞCHESCU, secretar general, Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova: „Este foarte important ca actorii din Republica Moldova să colaboreze cu cei din România şi se ţin spectacole de actorii din Moldova în România. Nu în ultimul rând promovăm limba română şi cultura, pe altă parte un venit nume mari şi au fost nume mari aici la Satiricus”.

La cea de a şasea ediţie a festivalului, pînă pe 29 octombrie, vor fi 20 de spectacole.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter